Ayman al-Zawahiri cere declanşarea Jihadului în Pakistan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ayman al-Zawahiri cere declanşarea Jihadului în Pakistan

Externe 12 August 2008 / 00:00 505 accesări

Numărul doi în ierarhia grupării al-Qaida a cerut declanşarea unui Război Sfînt în Pakistan, într-o înregistrare video în limba engleză, a anunţat Intelcenter, o societate americană specializată în supravegherea site-urilor islamiste. Înregistrarea, difuzată pe postul pakistanez de televiziune ARY, constituie primul mesaj oficial în care al-Zawahiri se exprimă în limba engleză. În mesaj, Ayman al-Zawahiri cere populaţiei să susţină Jihadul în Pakistan şi enumeră o serie de reproşuri la adresa Guvernului pakistanez şi angajamentului american din această ţară. Potrivit societăţii americane de monitorizare, numărul doi în ierarhia al-Qaida povesteşte, de asemenea, despre experienţele sale în Pakistan, într-o tentativă aparentă de a consolida legăturile cu poporul pakistanez.

Ayman al-Zawahiri a mai spus că a ales să vorbească în limba engleză deoarece a dorit să se adreseze în mod direct poporului pakistanez şi că nu cunoaşte limba urdu, cealaltă limbă oficială în Pakistan. Originar din Egipt, Zawahiri este mîna dreaptă a liderului al-Qaida, Osama ben Laden, născut la Riyad.

Taguri articol


12