După două zile în care s-au duelat la fotbal pe plajă, reprezentanții cluburilor din Mamaia așteaptă „fluierul de final” al competiției. Șase cluburi din stațiune s-au înscris la prima ediție a Campionatului de Fotbal al Cluburilor din Mamaia, iar după ce ieri după-amiază s-au disputat semifinalele, astăzi vor avea loc finala mică, la ora 16.00, și finala mare, la ora 17.00, pe plaja din zona Melody. Inedita competiție, care se află la prima ediție, a debutat marți. DJ-ii, barmanii, bodyguarzii, sunetiștii și managerii s-au înscris în echipe a câte șase jucători, la meciuri cu trei reprize a câte 12 minute. Cluburile participante sunt: Bellagio, Crema, Crazy, Ego, Fratelli și Luv. Evenimentul este organizat de Asociația Cluburilor din Mamaia, cu sprijinul Asociației de Promovare Turistică Litoral - Delta Dunării, și se dorește a deveni o tradiție, la final de sezon estival.