Azi plouă, în weekend va fi soare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În Dobrogea

Azi plouă, în weekend va fi soare

Eveniment 25 Aprilie 2014 / 00:00 731 accesări

Vremea continuă să fie capricioasă şi astăzi, spun meteorologii. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, astăzi, vremea se menţine, în general, instabilă şi se va răci uşor, devenind relativ normală termic. Cerul va fi variabil, mai mult noros ziua, când local vor cădea averse de ploaie, însoţite izolat de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale, mai ales ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 18 grade Celsius, iar cele minime între 6 şi 10 grade Celsius. Specialiştii spun că în prima zi din weekend vom avea parte de vreme, în general, frumoasă şi relativ normală termic. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în timpul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 18 grade Celsius, iar cele minime între 5 şi 10 grade Celsius. Izolat se va forma ceaţă. Duminică, vremea va fi relativ normală termic. Cerul va fi variabil, apoi se va înnora treptat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 19 grade Celsius, iar cele minime între 6 şi 10 grade Celsius.

Taguri articol


12