Graţie statutului de cap de serie, mexicanii au primit în dar de la FIFA o grupă uşoară, singura contracandidată la şefie fiind Portugalia. Obişnuiţi cu prezenţa în faza optimilor la turneele finale, aztecii au şansa să facă din nou acest pas. După victoria de debut, 3-1 cu Iranul, formaţia pregătită de argentinianul Ricardo Lavolpe are nevoie de trei puncte în această seară pentru a scăpa de emoţii. Sarcină aparent facilă, ţinînd cont de numele adversarului, Angola, debutantă la această întrecere. Tehnicianul sud-american a primit însă o lovitură dură, pierzîndu-l pînă la finalul meciurilor din grupă pe golgeterul Jared Borgetti, care a suferit o întindere musculară la coapsa piciorului stîng. Atacantul mexican va absenta timp de zece zile, însă medicii speră să-l recupereze pînă la meciul din optimi. În aceste condiţii, Omar Bravo, autorul unei duble în prima partidă, este “vîrful de lance” al Mexicului. “Am trăit cel mai emoţionat moment al carierei mele. Să marchezi două goluri şi să fii declarat omul meciului nu-i puţin lucru. Vreau să repet aceste prestaţii şi să mergem cît mai departe”, a spus mijlocaşul aztec.
Nici Angola nu a renunţat la visul obţinerii primelor puncte în Germania, deşi la debutul cu portughezii nu a arătat mare lucru. Convinşi că pot mai mult, africanii au luat o decizie ciudată, apelînd la un psiholog adus de la Universitatea Catolică din Luanda. Misiunea acestuia este să le dea jucătorilor puterea mentală de a învinge Mexicul. “Jucătorii au urmărit multe înregistrări cu jocurile disputate de mexicani şi fiecare va şti pe cine să marcheze şi de cine să aibă grijă. Intrăm întodeauna pe teren cu gîndul la victorie, iar de această dată ştiu că trebuie să cîştige dacă vrem să mergem mai departe. Dacă scoatem doar un egal, avem nevoie de o victorie la scor cu Iran”, a spus purtătorul de cuvînt al naţionalei Angolei, Arlindo Macedo. “Putem să jucăm mai bine decît am făcut-o împotriva Portugaliei şi cred că avem o şansă să trecem de grupe”, a adăugat atacantul lui Benfica Lisabona, Pedro Mantorras.
Formaţiile probabile - Mexic (antrenor Ricardo Lavolpe): O.Sanchez - Suarez, Marquez, Osorio, Salcido - Zinha, Torrado, Pardo, O.Bravo - Franco, Fonseca; Angola (antrenor Luis Goncalves); Ricardo - M.Airosa, Delgado, Kali, Jamba - Ze Kalanga, Mendonca, Loco - Akwa, Mantorras, Mateus; Arbitri: Shamsul Maidin (Singapore) - Prachya Permpanich (Thailanda), Eisa Ghuloum (Emiratele Arabe Unite).