În plină criză economică, parlamentarii pedelişti îşi piaptănă baba. La unison cu ei, udemeriştii execută un ceardaş pe măsura aspiraţiilor celor care i-au adunat de pe drumuri, pentru a-i înşuruba la Putere. Ansamblul artistic portocaliu este completat de coriştii lui Oprea, partiturile lor, cântate pe nas, fiind, desigur, mai mult decât independente. Gruparea domnului “gheneral” cu mai multe stele pe un singur umăr, incluzând în ţinuta obligatorie şi chipiul aferent, başca pasul de defilare, reprezintă ultima “făcătură” a politichiei noastre. Până acum, traseismul politic se manifesta oarecum la întâmplare, bazându-se mai mult pe orientarea turistică a Elenei Udrea, deschizătoare de drumuri între PNL şi Partidul Democrat, actualmente, PD-L. Cineva, acolo sus, s-a gândit dialectic la o modalitate privind valorificarea eficientă a principalului sentiment patriotic care răzbate din esenţa politichiei noastre - trădarea de partid. De necrezut, acest sentiment l-a molipsit chiar şi pe Cristian Diaconescu, în ciuda imaginii sale aproape perfecte de autentic diplomat! Cu Micky Şpagă, cum să zic, este o cu totul altă chestiune, pentru că, în ciuda colecţiei sale de arme de vânătoare, niciuna nu ia foc! Rolul independenţilor lui peşte prăjit, una dintre specialităţile politichiei, a ieşit repede în evidenţă. Ei constituie pilonul de bază pentru jucătorii de lapte gros din PD-L. Din punct de vedere tehnic, UDMR reprezintă pragul de jos pentru bătaia decisivă înainte de săritură, lapte gros fiind un joc naţional care se bazează foarte mult pe calităţile native ale caprei cu mânere a vecinului. Luaţi ca exemplu balamucul generat în Parlamentul României de demersurile pe care le face în draci coaliţia PD-L - UDMR - Independenţi pentru debarcarea lui Mircea Geoană de la şefia Senatului. În timp ce ţara arde, baba pedelistă, tolănită în faţa şemineului independent, se piaptănă şi îngână, îngî, îngî, ceardaşul preferat. Singura ei legătură cu poporul, redus la tăcere de măsurile arbitrare ale Guvernului Boc, gata, la un moment dat, să înghită şi alocaţiile copiilor, este oglinjoara fermecată. Sub impulsul lui Zeus, retras pe o stâncă întunecată, într-un vechi castel transformat în cramă, portocaliii şi-au propus să obţină cu orice preţ şi cea de-a doua poziţie în stat, pentru că nu se ştie dacă nu o să ningă de Sfântul Ilie! Ca atare, e bine ca cineva apropiat Puterii să dubleze urma preşedintelui Băsescu... Când ai în faţă un asemenea obiectiv suprem, nicio jertfă, inclusiv lăsarea ţării de izbelişte, nu e prea mare! De câteva zile încoace, asistăm la un spectacol grotesc în care baba pedelistă se agaţă cu disperare de scaunul lui Geoană, ţipând cu timbrul vocal al Sofiei Vicoveanca: ”Nu-ti lăăăăăssss, măi, nu-ti lăăăăsss”! Pentru acest deziderat, mai marii ţării sunt gata să ne bage în rahat! Practic, nimeni nu se mai află la timonă. Cu baba lor în frunte, pedeliştii şi independenţii coloraţi, puţin de la UDMR, puţin de la PD, au declanşat un tărăboi de nedescris pentru fotoliul de preşedinte al Senatului. Baba pedelistă şi-a comandat tichie de mărgăritar. Ţara arde şi baba se pregăteşte să ne pună tuturor botniţă! Ca să ne iasă din cap democraţia…