Babiuc, condamnat la comandă?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Doamna de la Justiţie nu era chiar oarbă

Babiuc, condamnat la comandă?

Politică 01 Aprilie 2014 / 00:00 680 accesări

Proaspăt eliberat condiţionat după ce a fost condamnat la doi ani cu executare în dosarul privind schimbul de terenuri între Gigi Becali şi MApN, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc ridică mari semne de întrebare cu privire la “independenţa Justiţiei”, cu care se laudă atât de des Traian Băsescu. Duminică seară, el a dat detalii din propriul dosar la emisiunea „Sinteza Zilei“ de la Antena 3, în cadrul căreia a acuzat faptul că dosarul lui a fost împins forţat în instanţă într-o perioadă în care Ministerul Justiţiei era condus de “o doamnă”, al cărei nume a refuzat să îl pronunţe. Având în vedere că în ultimii ani nu s-au perindat pe la conducerea ministerului în speţă decât două femei, Mona Pivniceru şi Monica Macovei, şi că mandatul Monei Pivniceru a început când procesul lui Babiuc era deja într-o fază avansată, este lesne de înţeles cine este “doamna” la care se referă Babiuc. Să fie, oare, Monica Macovei? Pusă de Traian Băsescu la cârma Justiţiei, în guvernarea Boc?

Pe scurt, Babiuc a explicat că, în mandatul ei, la Parchetul General a ajuns o listă cu persoanele ale căror dosare trebuiau să fie rezolvate. El a precizat că primul pe listă era omul de afaceri Dinu Patriciu, iar numele său se găsea la poziţia a treia. “Lista era mai mare, avea vreo 10, 11 persoane. O ştiu de la Ministerul de Interne, de la cineva care avea legături curente cu Parchetul, de aia o ştiu. Vreţi să vă spun care era persoana? Nu pot să vă spun”, a declarat Babiuc. Ah, şi un amănunt de ultimă oră: Babiuc a declarat că nu l-a cunoscut pe Becali decât în 2013, deşi s-au lansat acuzaţii în repetate rânduri că prietenia dintre cei doi ar fi cimentat tranzacţia cu terenuri.



12