Bacalaureatul continuă cu probele scrise

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bacalaureatul continuă cu probele scrise

Social 24 August 2007 / 00:00 534 accesări

Probele orale ale sesiunii de toamnă a examenului de bacalaureat au luat sfîrşit. Ultima dintre acestea a fost cea la limbi străine (elevii constănţeni au optat pentru engleză, franceză şi rusă), desfăşurată miercuri, 22 august 2007. La susţinerea probei s-au prezentat 278 candidaţi, adică un procent de prezenţă de 92,36%. Cei mai mulţi candidaţi au obţinut note cuprinse în intervalul 8 şi 8.50 (97 de elevi) şi între 9 şi 9.50 (94 de elevi). 37 de elevi şi-au văzut eforturile intelectuale încununate cu nota maximă, 10, iar 19 au luat între 6 şi 6.50. Potrivit datelor centralizate la nivel naţional de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT), 97,80% din totalul celor 9.562 de candidaţi prezenţi la proba de limba română oral a examenului naţional de bacalaureat, au obţinut note de cinci sau peste cinci, iar 212 dintre ei, au primit nota maximă. Sesiunea august/septembrie 2007 a bacalaureatului continuă cu probele scrise. Astfel, prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română, a avut loc ieri, candidaţii avînd de rezolvat varianta cu numărul 40, extrasă din cele 99 rămase (una a fost folosită la sesiunea de vară). La această probă s-au prezentat, la nivelul judeţului Constanţa, 357 candidaţi din 367 înscrişi. Elevii mai au de trecut cîteva probe, cea la limba şi literatura maternă (astăzi, 24 august - n.r.), proba obligatorie a profilului (27 august), o probă la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării, care poate fi scrisă sau practică (28 august) şi ultima probă, care va avea loc în data de 29 august, la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare (scrisă sau practică). Rezultatele probelor scrise vor fi afişate în 31 august (pînă la orele 16.00), iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00. În zilele de 1 şi 2 septembrie vor fi rezolvate contestaţiile, astfel ca în 3 septembrie să fie afişate rezultatele finale. La prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an au fost înscrişi 198.965 de absolvenţi de clasa a XII-a, s-au prezentat 194.582 (97,80%) şi au promovat 159.720 (82,08%). Alţi 34.962 (17,92%) candidaţi au fost respinşi, 200 au fost eliminaţi din examen, iar 4.383 nu s-au prezentat. Cei care au promovat una sau mai multe probe pot solicita ca acestea să le fie recunoscute.

Taguri articol


12