Bacalaureatul, finalizat de senatori

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Bacalaureatul, finalizat de senatori

Social 08 Septembrie 2010 / 00:00 450 accesări

Comisia pentru învăţământ din Senat a finalizat, ieri, capitolul privind bacalaureatul din proiectul Legii Educaţiei naţionale, decizia fiind luată, în absenţa ministrului Daniel Funeriu, prin consensul membrilor. „În principal, probele au rămas aproximativ ca cele care sunt cuprinse în actuala ordonanţă după care s-a desfăşurat examenul anul acesta”, a declarat vicepreşedintele comisiei, Ecaterina Andronescu. Ea a explicat că, potrivit formei adoptate în comisie, se va susţine o probă obligatorie la Limba şi literatura română de către toate filierele şi profilurile absolvenţilor de liceu, apoi se separă în funcţie de profil şi filieră - profilul real, tehnologic şi militar dau încă două examene scrise obligatoriu la matematică şi, la alegere, a treia probă scrisă din fizică, biologie, chimie, informatică, iar la profilul umanist, la care se adaugă din filiera vocaţională pedagogic, teologic, sportiv şi profilul artistic, dau probă obligatorie de istorie şi o probă la alegere din următoarele discipline: geografie, economie, logică, sociologie şi pedagogie pentru cei care au terminat profilul pedagogic.



12