Plenul Senatului a adoptat, ieri, proiectul de lege privind introducerea bacalaureatului profesional, cu 73 de voturi „pentru”, 15 „împotrivă” şi o abţinere. Potrivit proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru modificarea Legii învăţământului, absolvenţii ciclului superior al liceului care susţin şi promovează examenul de bacalaureat profesional dobândesc diploma de bacalaureat profesional, care le dă dreptul de acces pe piaţa muncii, fără drept de acces, însă, în învăţământul superior. Legea dă dreptul oricărui elev de a da acest examen, din orice liceu, oricare ar fi profilul acestuia, pentru că disciplina de educaţie antreprenorială o parcurg toţi liceenii. Potrivit legii, examenul pentru bacalaureatul profesional nu schimbă conţinutul programei pe care elevii au parcurs-o în timpul anilor de liceu, iar probele din examenul de bacalaureat profesional, cronologic, vor fi aşezate înaintea probelor scrise de la examenul de bacalaureat naţional. Pentru bacalaureatul profesional, potrivit proiectului de lege, elevii vor susţine două probe: un proiect şi o probă practică, precum şi o lucrare scrisă la educaţia antreprenorială. Probele de competenţe sunt comune şi la bacalaureatul naţional şi la bacalaureatul profesional. În plus, dacă cineva care susţine bacalaureatul profesional vrea să meargă spre învăţământul superior şi se răzgândeşte în aceeaşi sesiune, după o sesiune sau două sesiuni de bacalaureat, el se poate întoarce, poate susţine probele scrise de la bacalaureatul naţional şi, după aceea, are acces spre învăţământul superior. Legea are caracter organic, Senatul fiind for decizional. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, i-a adresat preşedintelui Traian Băsescu rugămintea de a promulga legea adoptată de Senat prin care a fost introdus bacalaureatul profesional pentru cei care nu doresc să meargă la facultate şi care urmează să se aplice din anul şcolar 2012-2013.