O vorbă din popor spune că trebuie „să faci ce zice preotul nu ce face el”. Această zicală se potriveşte de minune în cazul ministrului de Externe, Teodor Baconschi, preot de meserie, care, prin atotputernicia sa, a reuşit performanţa de a contracta, în 2007, un credit prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), deşi este proprietarul unui apartament în Bucureşti, cu o suprafaţă de 97 de metri pătraţi, cumpărat în 1997, iar unul dintre cele mai importante criterii pentru obţinerea unui credit pentru achiziţionarea unei locuinţe ANL este ca beneficiarul să nu aibă pe numele său nicio proprietate. Se pare că Baconschi a fost excepţia ce întăreşte regulile ANL, din moment ce a reuşit, în premieră, să fie primul beneficiar „cunoscut”, ce-i drept, al unui credit ANL, în ciuda faptului că are o proprietate. Creditul ipotecar cu pricina figurează în declaraţia de avere dată de Baconschi în 2007, după ce a plecat de la braţul lui Băsescu, din funcţia de consilier prezidenţial, iar oficialii Ministerului Afacerilor Externe spun că valoarea acestuia este de 109.000 euro, 98.000 de euro pentru construcţie locuinţă şi 11.000 euro credit pentru nevoi personale, cu data scadentă de 20 de ani. Baconschi menţionează în declaraţia sa de avere şi un cont curent cu 9.500 de euro, deschis la Banca Societe Generale Paris în 2007, când a preluat mandatul de ambasador al României în Franţa, şi un cont de economii la BRD Bucureşti cu 21.000 de euro.