Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a primit, luni, premiul “Celebritatea anului în administraţie”, la cea de-a patra ediţie a Galei Celebrităţile Anului. “Celebritatea nu e vanitate doar în măsura în care e folosită ca pârghie pentru cultivarea binelui comun în orice societate şi mă străduiesc să fac acest lucru şi din această funcţie şi din retrospectiva carierei diplomatice, pe care am dedicat-o României de aproape 14 ani”, a declarat ministrul Baconschi. De asemenea, şeful diplomaţiei române a mulţumit juriului condus de Octavian Belu şi publicului care a votat nominalizarea sa pentru categoria “Celebritatea anului în administraţie”. În cadrul Galei au mai fost premiate şi alte personalităţi din diverse domenii de activitate: televiziune, administraţie, actorie, regie, afaceri, sănătate, politică, învăţământ, administraţie, sport, cultură, elegantă, muzică, popularitate, precum şi o serie de premii de excelenţă în diplomaţie.