Candidaţii de la a doua sesiunea de bacalaureat care au depus contestaţii află, astăzi, rezultatele finale. Potrivit rezultatelor înainte de soluţionarea contestaţiilor, promovabilitatea la examenul de bacalaurat din anul şcolar 2010-2011 pentru ambele sesiuni este de 53%. „Vorbim de o promovabilitate de 53% ale ambelor sesiuni ale examenului de bacalaureat. Putem spune că 111.125 de candidaţi au promovat bacalaureatul din anul şcolar 2010-2011”, a precizat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. El a spus că la sesiunea de toamnă au fost înregistrate 20.019 contestaţii. Dacă până acum demnitarul a dat vina numai pe profesori, elevi şi guvernări anterioare pentru rezultatele dezastruoase de la Bac-ul din acest an, în cele din urmă a recunoscut că „este o responsabilitate comună, care trebuie asumată” de toţi factorii implicaţi în procesul educaţional. Referitor la candidaţii care au fost respinşi la bacalaureat, ministrul a spus că aceştia trebuie „să-şi urmeze cursul vieţii aşa cum şi l-au aşternut până acum”. Procentul elevilor care au promovat examenul naţional de bacalaureat din anul şcolar 2010-2011 în sesiunea august-septembrie este de 19,52 % raportat la numărul de candidaţi prezenţi, în timp ce procentul elevilor care au reuşit la examenul de bacalaureat, raportat la numărul de candidaţi înscrişi, este de 16,06 %, potrivit unui centralizator al Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare din cadrul Ministerului Educaţiei. La nivelul judeţului Constanţa, procentul de promovabilitate din toamnă este, înainte de contestaţii, de 10,69%. Potrivit guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, rezultatele la Bacalaureat sunt o consecinţă a nivelului de pregătire a elevilor în clasele I-VIII. El a explicat că, regizorul Liviu Ciulei, susţinea ideea că procesul de învăţământ are mai multe etape şi că valoarea absolvenţilor unei anumite trepte depinde şi de pregătirea dobândită de tinerii în cauză de-a lungul parcurgerii treptei premergătoare.