În politică, bădăranul visează să rămînă nemuritor. Au încercat unii să-l reeduce. Degeaba. Se ţine, se ţine şi tot se scapă pe el. L-au învăţat manierele după noul algoritm politic. Nu s-a prins nimic de el! I s-a explicat că ar fi bine să se abţină măcar pînă trece puntea. Iniţial, toţi cei din jurul său au crezut că individul a priceput despre ce este vorba, numai că s-au înşelat amarnic. La prima vedere, pare a fi un băiat de cartier. Şmecher, cu fiţe, mă rog, se poartă. Dar, domnilor, ce te faci cînd îl dau de gol năravurile pe care le-a moştenit din născare! De pildă, ştie toată lumea că îi place să dea cu mucii în fasole. Ce faci în astfel de cazuri? Nu-i mai serveşti fasole la masă. Ar fi prima măsură preventivă. Nu rezolvi nimic. Face ce face şi dă cu mucii în ce apucă! În general, nu se poate abţine. Niciun protocol, indiferent de nuanţa lui, nu rezistă mai mult de un sfert de oră în faţa sa. Ca şi la sindrofiile cu caracter de protocol, unde varsă des pe el, îşi şterge pantofii cu feţele de masă şi se străduieşte din răsputeri să o imite pe capra cu trei iezi. Stă ce stă sobru şi serios pînă ce i se năzare. Pur şi simplu, în anumite momente, i se pune pata! Chiar dacă se aşează la aceeaşi masă cu un corp diplomatic! Bădăranului din politică îi plac la nebunie glumele proaste. Are o colecţie întreagă cu tot felul de mizerii la adresa judecătoarelor sau a ziaristelor. Nu iartă pe nimeni! S-ar putea să nu-i placă, de pildă, buclele părului sau cum este coafată o doamnă. O face ca la “ Nufărul”. Bădăranul din politică se crede sclipitor în toate cele ce sînt. În realitate, o nimereşte tot timpul precum nuca în perete. Nu are două vorbe la un loc. Situaţia socială e grea, dar el persiflează pe toată lumea. Una spune azi, alta mîine! E bădăran şi cînd se contrazice singur. Se aşează în faţa oglinzii şi se face albie de porci. Cînd nu e fasole, aruncă direct cu mucii în el. Îşi bagă nasul peste tot. Chiar şi în chestiuni de care nu are habar. În politică, vorbitul după ureche poate fi catalogat tot ca o bădărănie. Nu este învăţat să stea în banca lui. Din această cauză, îşi întinde picioarele, evident, ca un mitocan, şi în banca vecinului. Vedem numeroase astfel de scene în Parlamentul României, unde unii votează la mişto cu tălpile ghetelor. După ce au ajuns acolo unde au visat, politicienii, unii dintre ei, se comportă ca nişte bădărani. Mănîncă cu două mîini şi se ghiftuiesc ca nişte nesimţiţi. Bădăranul rîgîie cînd vorbeşte cu poporul, ceea ce nu făcea în campania electorală. Cască cu gura plină, imagine deplorabilă a nesimţirii de care dă dovadă. Cetăţeanul îl caută cu petiţia în băţ pe post de jalbă şi el se scobeşte în fund. Cică acolo sînt centrii lui nervoşi. De aia se spune despre diverşi politicieni că gîndesc cu fundul. E mai greu cînd au crize de hemoroizi. Cînd este prea ocupat, bădăranul din politică stă cu degetul în nas. Sînt momentele lui de analiză profundă asupra consecinţelor crizei mondiale. Pe cînd o criză acută de bădărani?