Băgat în spital din cauza unui gard

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Băgat în spital din cauza unui gard

Eveniment 04 Septembrie 2009 / 00:00 596 accesări

Un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-a luat la bătaie cu vecinul său din cauza gardului care le separă proprietăţile. Poliţiştii din Eforie spun că au fost sesizaţi, miercuri seară, în jurul orei 21.00, asupra faptului că pe strada Brizei din Eforie a avut loc o altercaţie între doi bărbaţi. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că protagoniştii sînt Constantin Bonciu, în vîrstă de 51 de ani, şi Mihai Bucur, în vîrstă de 30 de ani, ambii din localitatea constăţeană Eforie Nord, care locuiesc unul în vecinătatea celuilalt. Cei doi scandalagii le-au spus anchetatorilor că scandalul a pornit în urma unei neînţelegeri cu privire la spaţiul dintre imobile. Fiecare susţine că i-a fost încălcată proprietatea, iar de aici şi pînă la o bătaie în toată regula a fost doar un pas. În urma schimbului de lovituri, Constantin Bonciu a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru investigaţii medicale. Cei doi vecini nemulţumiţi şi nervoşi s-au ales cu dosare penale sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe.



12