Hotărît lucru, dreapta românească a reuşit să reînvie graţie unei puternice invazii peste noapte a unui partid de stînga. După 15 ani în care a degustat dulceaţa de trandafiri în Internaţionala Socialistă, fostul PD (FSN), apoi PD, acum PD-L şi-a întors pe dos opţiunile politice. A virat la dreapta, temîndu-se că pe stînga nu va putea niciodată atinge perfomanţele politice ale mult blamatului PSD.

Decizia lui Traian Băsescu de a muta printr-o singură mişcare partidul său de pe stînga pe dreapta s-a dovedit una benefică electoral. Din socialist în creştin democrat, partidul prezidenţial şi-a dublat numărul de muşterii! Electoratul său n-a avut nici măcar un sughiţ la micul dejun politic pentru că s-a culcat adept al lui Marx şi s-a trezit capitalist sadea. Această metamorfoză a dus PD-L la un scor foarte bun, de peste 30 la sută. În mare parte însă, cifra este datorată lui Traian Băsescu, cel care, după cum mărturisea plin de sinceritate ministrul Culturii, le-a căzut în cap “ca o pleaşcă” oamenilor partidului.

Dar pentru că nu se poate abate nicio secundă măcar de la preţioasele indicaţii ale marelui jucător, pedeliştii au mai înghiţit peste noapte o decizie care unora le stă şi acum în gît. E vorba de coalizarea cu PSD pentru guvernarea ţării cu peste 70 la sută, în vremuri de criză. Suprinzătoare pentru mulţi, ştiută de cunoscătorii culiselor politice, prietenia dintre cei doi mari adversari ai scenei politice româneşti (dupa schisma din Martie 1992) confirmă un fapt. Destul de greu de recunoscut de dreapta. Şi anume că fără PSD nu se poate.

Neînvins în alegerile din 2004, dar trimis în opoziţie la masa verde, PSD a redevenit un actor important odată cu divorţul portocaliu, cu oale sparte şi strigături. Pentru a supravieţui în faţa tăvălugului Băsescu şi ameninţărilor sale cu arma DNA la ceafa PNL, Călin Popescu Tăriceanu a descoperit şi el că PSD nu e partidul mafiot, corupt şi nenorocit pe cadavrul căruia a ajuns prim ministru. După o scurtă respiraţie buchon la buchon, guvernul liberal a supravieţuit un an şi jumătate cu voturile PSD.

Pentru ca să aibă un an liniştit în campania prezidenţială şi să fie reales fără emoţii, Traian Băsescu a înghiţit şi el în public broasca. Se aliază cu PSD, acelaşi partid stat, mafiot, corupt, cripto-comunist, creator al statului ticăloşit. Brusc, toate aceste epitete au dispărut ca prin farmec şi PSD a devenit indispensabil pentru guvernare şi un nou mandat.

Dar pentru că nici preşedintele României, nici partidul său nu sînt campionii moralei, anticorupţiei şi integrităţii, cum s-au pretins, aparenţele au dispărut rapid. Afaceri de miliarde, borduri de sute de milioane, nepotisme, scandal politic fără sfîrşit (cum s-a văzut cel mai bine la Constanţa), compromisuri cît flota României dinainte de 1989. PD-L este acum un partid oportunist-populist, ajuns la mîna inamicului său politic. Pe care îl prezintă dintr-odată electoratului drept un aliat cît se poate de onest. Brusc, din interesul preşedintelui Băsescu, PSD a devenit un partid extrem de frecventabil.

Cum sîngele apă nu se face şi ambele formaţiuni îşi trag seva dintr-un excesiv de suculent politic FSN, au ieşit rapid la suprafaţă şi marile valori de dreapta ale PD-L. Să le amintim pe cîteva: frigotehnistul miliardar Prigoană-Bahmuţeanu, Prinţul de România Mare William Brânză, Miss România Roberta Alma Anastase, Elena “Succesuri” Băsescu, Mihaela Boc “Nepoata Colaterală” şi multe alte personaje întristătoare. Din punct de vedere doctrinar, marile spirite s-au regăsit salvator sub aripa populară: Alina Mungiu şi Ioan Talpeş, Gabriel Liiceanu şi Gigi Becali (aliat la Primăria Bucureşti), Horia Roman Patapievici şi Dorel Onaca. Trebuie să recunoaşteţi: astfel de cupluri, astfel de afinităţi, nici măcar Partidul Liber Schimbist al lui Ştefan Cazimir n-a adus pe scena românească.

Pentru că a desfiinţat “mafia pesedistă” în 2004 şi s-a aliat cu ea în 2008, partidului prezidenţial şi marelui jucător li se aplică definiţia de mare actualitate: corupţia este o afacere în care nu sîntem şi noi.