Băieți forțați să se violeze între ei în școlile militare australiene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Șocant

Băieți forțați să se violeze între ei în școlile militare australiene

Externe 21 Iunie 2016 / 18:28 684 accesări

Detalii îngrozitoare ies la lumină în urma unei anchete publice desfășurate în Australia, legată de abuzurile sexuale asupra minorilor comise în școlile militare de pe țara-continent, relatează Russia Today. Astfel, nu mai puțin de 111 abuzuri sexuale au fost reclamate Comisiei Regale de Anchetă, fiind vorba de cazuri de violuri între cadeți de 15 ani, petrecute începând din anii 1960 și până în anii 1980. Practic, elevii școlilor militare erau forțați să se violeze între ei, iar aceste orgii au fost trecute sub tăcere, decenii la rând. Două instituții de învățământ au strâns nu mai puțin de 50 de astfel de violuri din cele 111 raportate la nivelul întregii țări. Este vorba despre HMAS Leeuwin din Western Australia și Balcombe, Victoria. Potrivit anchetei, adolescenții erau abuzați sexual încă din primele șase luni petrecute în școlile militare, fiind antrenați în tot felul de petreceri care se terminau cu abuzuri sexuale terifiante. Acestea erau inițiate de elevii mai mari, care își impuneau ierarhizarea în rândul tuturor colegilor, umilindu-i și supunându-i violurilor în grup. Aceste practici erau numite de respectivii ”practici de bastardizare” și făceau parte din așa-numitele ritualuri de acceptare a cadeților mai tineri în... lumea celor mari, susține avocatul Angus Stewart, membru în comisia de anchetă. ”Supraviețuitorii abuzurilor sexuale vorbesc despre diferite forme de umilire și violare a lor, aceștia fiind forțați să facă sex oral, anal sau să fie penetrați anal cu diverse obiecte”, susține Stewart, care adaugă că victimele atingeau un asemenea nivel de umilire și desconsiderare încât nu îndrăzneau să reclame ce li se întâmpla iar abuzurile sexuale au continuat generații de-a rândul.

Totul a ieșit la lumină când unul dintre tinerii de 16 ani forțați la relații sexuale cu colegi mai mari, în anul 1967, când doar ce fusese acceptat cadet în școala militară, acum adult, a dezvăluit totul, inclusiv că reclamația făcută de el la vremea respectivă a fost ignorată de conducerea unității militare de învățământ care i-a recomandat chiar să nu mai tulbure apele. Acum, totul va fi făcut public. Acesta este al doilea scandal sexual major izbucnit în Australia, în ultimii cinci ani.

Taguri articol


12