Ministerul Economiei va scoate cât mai repede Hidroelectrica din insolvenţă, fiind posibilă o cale extraordinară de atac, şi va restructura compania, prin renunţarea la investiţiile care nu contribuie la producţia de electricitate, a declarat ieri şeful direcţiei de privatizare din cadrul Departamentului pentru Energie, Gabriel Dumitraşcu. „Compania este nevoită să investească 700 milioane lei pentru lucrări hidrotehnice care duc la producţia unei cantităţi infime de energie. Mâine (astăzi - n.r.) vor avea loc discuţii cu intermediarii selectaţi pentru listarea la bursă a Hidroelectrica, iar contractul cu ei va fi prelungit până când firma iese din nou din incapacitate de plată. E greu de estimat acum cât va dura, haideţi să mai aşteptăm câteva zile“, a spus Dumitraşcu. El a subliniat însă că Ministerul Economiei ar putea utiliza o cale extraordinară de atac pentru a scăpa Hidroelectrica de probleme: „Dosarul reorganizării judiciare a Hidroelectrica va fi trimis judecătorului sindic, pentru reanalizarea cazului, iar fostul administrator judiciar, Euro Insol, este repus imediat în funcţie“. Reamintim că, la începutul săptămânii, Curtea de Apel Bucureşti a casat hotărârea iniţială a Tribunalului Bucureşti prin care reorganizarea judiciară a Hidroelectrica a fost închisă pe motive de procedură. Totodată, Curtea de Apel a admis rejudecarea a două dosare, dintre care unul introdus de Elsid Titu (o companie din rândul „băieţilor deştepţi“) pentru o creanţă de 13 milioane lei. Potrivit fostului administrator special al Hidroelectrica, Remus Vulpescu, „reintrarea în insolvenţă a companiei înseamnă că băncile sunt obligate să provizioneze din nou toate creanţele, ceea ce o să afecteze rezultatele financiare“: „Acest lucru o să lipsească statul de zeci de milioane de euro din impozitul pe profit“.