Preşedintele kîrgîz, Kurmanbek Bakiev, solicită desfăşurarea trupelor ONU pentru menţinerea păcii în Kîrgîzstan, pentru a împiedica repetarea violenţelor, precum şi crearea unei comisii independente pentru elucidarea evenimentelor din 7 aprilie. Noile autorităţi kirghize intenţionează să organizeze, în decurs de două sau trei luni, un referendum privind adoptarea unei noi Constituţii, a declarat, duminică, Umurbek Tekebaiev, vicepremier în guvernul interimar de la Bişkek. Protestetele din Kîrgîzstan au început marţi, în oraşul Talas şi s-au extins, miercuri şi joi, în alte regiuni, inclusiv în capitala Bişkek. Bilanţul confruntărilor sângeroase de miercuri, din Kîrgîzstan, a ajuns la 81 de morţi şi 1.651 de răniţi, a anunţat, duminică, Ministerul Sănătăţii. Ministerul a revizuit, de asemenea, bilanţul răniţilor, de la 1.520 la 1.651 de persoane, dintre care 581 sunt în continuare internate în spital. Funeralii au avut loc, sâmbătă, în centrul Bişkekului, iar guvernul interimar şi-a luat angajamentul să acopere cheltuielile de înmormântare pentru cei care şi-au pierdut viaţa în proteste.
Noua şefă a guvernului interimar de la Bişkek, Rosa Otunbaieva, este un diplomat de carieră, care a ocupat de trei ori funcţia de ministru de Externe. Noua situaţie de la Bişkek nu-i va oferi premierului Rosa Otunbaieva niciun moment de răgaz în următoarele şase luni, termenul pe care aceasta l-a fixat împreună cu aliaţii săi pentru ca o nouă Constituţie, validată prin referendum, să deschidă calea alegerilor generale. Deocamdată, Rosa Otunbaieva ocupă un birou improvizat la Ministerul Apărării, aşteptând ca sediile Preşedinţiei şi Parlamentului din Kîrgîzstan să fie refăcute după distrugerile provocate de revoltele din 7 aprilie. Născută în 1960, la Oş, oraş din sudul Kîrgîzstanului, Rosa Otunbaieva şi-a început cariera în Partidul Comunist şi în diplomaţie. După ce a condus delegaţia URSS la UNESCO, ea a lucrat la Ministerul de Externe, la Moscova. După dezmembrarea URSS, Otunbaieva s-a întors în Kîrgîzstan, care între timp îşi declarase independenţa, pentru a ocupa funcţiile de ministru de Externe, iar ulterior de vicepremier pentru Afaceri Sociale. După şase luni, a fost trimisă ca ambasador la Washington. La întoarcerea în ţară, a ocupat din nou postul de ministru de Externe, iar din 1997 a devenit ambasadoare la Londra. În urma Revoluţiei Lalelelor, la care a participat activ, Otunbaieva a devenit din nou ministru de Externe. Nu a fost însă confirmată de Parlamentul de la Bişkek şi a devenit o opozantă activă a regimului Bakiev, căruia îi reproşează deriva despotică.