Bunuri contrafăcute în valoare de peste 300.000 de euro au fost descoperite, ieri, de vameşii constănţeni, în urma verificării a două containere sosite în luna ianuarie a acestui an, în Portul Constanţa. Lucrătorii vamali spun că, în baza analizei de risc, au efectuat un control amănunţit asupra unui container sosit din China, unde au descoperit 286 colete tampoane igienice „Always“, mărfuri susceptibile a aduce atingere asupra drepturilor de proprietate intelectuală a mărcii respective. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţul produsului original, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la 219.648 euro. În atenţia vameşilor a ajuns şi un container care trebuia să fie ridicat de o societate comercială din Bucureşti şi care venise tot din China. În urma controlului vamal au fost descoperite 3242 jucării inscriptionate „Bakugan“, mărfuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală a mărcii respective. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţul produsului original, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la 96005 euro. Conform prevederilor Regulamentului (CE), privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare.