Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu s-au contrat din nou ieri, în declaraţii televizate, după ce, în premieră pentru România, şedinţa Consiliului Superior de Apărare a Ţării (CSAT) a fost suspendată. Tăriceanu împreună cu ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, şi cu ministrul de Interne, Cristian David, se duseseră la şedinţă, la Palatul Cotroceni, cu peste 20 de minute întîrziere. Ei l-au aşteptat pe ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, şi imediat după aceea şi-a făcut apariţia Băsescu, care le-a spus că suspendă şedinţa. CSAT urma să discute, printre altele, despre programele de achiziţii privind înzestrarea cu armament a structurilor MIRA şi ale Armatei, măsurile adoptate pentru aderarea la spaţiul Schengen şi riscurile generate de ameninţările asimetrice. Locatarul de la Cotroceni a ieşit imediat pe posturile de televiziune ca să anunţe motivele suspendării şedinţei. El a declarat că materialele privind bugetele instituţiilor din apărare, care trebuiau transmise anticipat de Guvern membrilor CSAT, au fost aduse abia la şedinţă. \"S-a dorit o şedinţă a CSAT de descărcare de gestiune\", a spus şeful statului, care a adăugat: „Am considerat că nu trebuie să patronez o descărcare de gestiune a responsabililor pe diverse ministere şi voi sesiza instituţiile statului pentru o analiză foarte serioasă şi cu privire la cele peste 2.100 de automobile pentru Ministerul de Interne, pentru care s-au semnat 29 de contracte, şi cu privire la prima etapă de realizare a obiectivelor noastre pentru ca România să realizeze obiectivul de intrare în spaţiul Schengen, aşa cum a fost el asumat“. Replica lui Tăriceanu nu a întîrziat să apară, premierul fiind vizibil deranjat de afirmaţiile lui Băsescu. “Preşedintele Traian Băsescu se comportă ca un preşedinte de partid politic şi foloseşte Preşedinţia şi CSAT pentru a lansa subiecte artificiale în preajma campaniei electorale”, a declarat Tăriceanu. „Aş vrea să fac referire la un alt subiect la care preşedintele a făcut vorbire într-o manieră pe care eu aş numi-o aiuritoare, spunînd că alocaţiile făcute pentru înzestrarea armatei au fost insuficiente şi, în acest fel, se servesc interesele Rusiei. Acest lucru a uitat să-l spună la conferinţa de presă. Este lucrul care pe noi toţi ne-a şocat şi ne-a surprins. Din cîte ştiu, România nu este ameninţată astăzi de nimeni, nu este în stare de conflict cu nicio ţară dimprejur, am reuşit să avem relaţii care să ne aducă în situaţie de normalitate. În plus, sîntem membri ai UE şi ai NATO şi beneficiem de aceste elemente de securitate colectivă şi, ca atare, a fîlfîi aşa undeva pericole de acest gen nu face decît să ne aducă aminte de sistemul de propagandă din perioada comunistă, cînd totdeauna se căuta un duşman“, a adăugat Tăriceanu. La rîndul său, ministrul Cristian David a afirmat că a avut \"reţineri şi temeri\" privind legalitatea achiziţiei de maşini de către Poliţia Română, iar raportul Corpului de Control va fi transmis DNA şi l-a acuzat pe preşedinte că nu a dorit un dialog, ci un monolog pe această temă. „La momentul în care am luat cunoştinţă de acest contract, imediat, la 22 septembrie, am dispus Corpului de Control al MIRA efectuarea unui control cu privire la această achiziţie. Acest control s-a finalizat şi concluziile lui stau la baza sesizării DNA cu privire la modul în care a fost derulată această achiziţie“, a spus David.