Balamuc în Urgenţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Balamuc în Urgenţă

Sănătate 17 August 2010 / 00:00 995 accesări

Weekend-ul trecut a fost unul extrem de plin pentru cadrele medicale din Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU), din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa. Potrivit purtătorului de cuvânt al celei mai mari unităţi sanitare din judeţ, dr. Florian Stoian, de pe 13 august, ora 8,00 şi până pe 16 august, ora 8,00, în UPU au ajuns 1.810 persoane, o cifră fără precedent pentru Urgenţa Constanţa. Dintre aceste cazuri, pe UPU medicală au ajuns 555 de persoane, pe UPU traumatologie 248 de persoane, pe UPU chirurgie 233, pe camera de resuscitare 39 de persoane, iar pe UPU ginecologie, 103 persoane. De asemenea, pe UPU pediatrie au ajuns 542 de copii, iar pe UPU chirurgie pediatrică 90 de copii. „Şi în continuare au existat cazuri de copii care au fost ţinuţi mult timp în căldură, aşa că au ajuns la spital deshidrataţi”, a mai declarat dr. Stoian.



12