Tevatura pricinuită de evenimentele absolut oribile ce l-au avut ca protagonist pe Adrian Năstase ne-au făcut să trecem uşor peste întâmplări din viaţa noastră cotidiană, ce tind să se cronicizeze. Cum ar fi intersectarea stupidă şi absurdă cu vreun rătăcit în noaptea minţii, al cărui propriu resort interior, stricat, numai de el înţeles, hotărăşte ca tu - om normal şi echilibrat - să-ţi încetezi existenţa brusc şi inopinat, în clipa aia. Mă refer desigur la tragica moarte a nefericitului preot din Focşani, despre care unii au reţinut doar că era socrul unui sindicalist ceva mai cunoscut decât datele \"cu roşu\" din calendarul ortodox. Am urmărit declaraţiile şi \"investigaţiile\" jurnalistice făcute pe subiect în zilele cu pricina. O \"prompteristă\" a întrebat cu nonşalanţă, bunăoară, un distins psiholog, dacă preoţii din ţara asta (de ce nu din toată lumea?!) ar trebui să înceapă să se teamă. Ca şi cum ar fi apărut o modă, sau un curent mistic, care cere mai nou moartea slujitorilor Domnului. Nu, a răspuns psihologul, pe bună dreptate, cel puţin n-ar trebui să se teamă mai mult (sau mai puţin) decât noi, toţi ceilalţi. Mai rău este faptul, a adăugat omul - şi subliniem şi noi - că societatea românească nu şi-a dezvoltat mecanismele fireşti, în atâţia ani de civilizaţie şi democraţie, să se apere pe cât posibil de asemenea intersectări nefericite. Mai exact, pentru că bolnavii psihic nu primesc îngrijirea necesară, iar cazurile grave nu sunt izolate în carantina obişnuită a instituţiilor de sănătate mintală - sanatorii, ospicii - şi-s lăsate să zburde nestingherite, pe străzi. Nu sunt protejaţi nici ei, nici noi, care ne pretindem normali (a doua zi după tragedie, o amărâtă rătăcea, în pielea goală, prin staţiunea Mamaia...). Şi mai grav, aş adăuga, este că nu există instituţiile cărora să le semnalezi cazurile de comportament deviant, violent, compulsiv, maniaco-depresiv - acela care ţin desigur de observaţia imediată pe stradă, de bun simţ - şi care să reacţioneze prompt, în răgaz de minute. Zilele trecute, bunăoară, un alt \"aiurit\" bezmeticea pe plajă, în Constanţa, cu trei halbe de bere în mână, din care stropea oamenii întinşi pe cerceafuri. Poate era beat - dar dacă era mai mult decât atât? Dacă ar fi aruncat cuiva în cap şi cu halbele respective? Unde să suni, când vezi aşa ceva, cine să-l adune de-acolo şi să-l ducă unde trebuie - la balamuc sau în arestul poliţiei? La 112? Te-ar lua în serios? În cât timp s-ar reacţiona? Dacă era un episod bahic, în altă ţară europeană respectivul era dus la \"nani\" şi a doua zi ar fi plătit serviciile şi cazarea în arest. Dacă era mai mult de-atât... În fine: cert e că nu suntem în siguranţă, câtă vreme societatea, prin stat şi instituţiile sale, nu reacţionează prompt, la semnale mai mult decât evidente.