Mii de sindicalişti din întreaga ţară au pichetat, vineri, sediile centrale ale partidului de guvernământ. În Constanţa, aproximativ o sută de sindicalişti constănţeni, afiliaţi celor patru mari confederaţii naţionale („Cartel Alfa”, CNSLR Frăţia, Blocul Naţional Sindical - BNS - şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România - CSDR) au pichetat sediul PDL Constanţa, cerând parlamentarilor democrat-liberali să le asculte revendicările. Deşi mai puţini decât vinerea trecută, sindicaliştii au declarat că nu vor înceta protestele decât atunci când vor fi ascultaţi. „Vrem revenirea la salariile bugetarilor din decembrie 2009 şi solicităm modificarea salariului minim pe economie la 750 de lei, începând cu ianuarie 2011”, a declarat liderul Cartel Alfa Constanţa, Ion Caraignat.
MULŢUMIRI PENTRU REDUCEREA TVA. De asemenea, sindicaliştii nu sunt de acord cu modificarea Codului Muncii, care va transforma salariaţii în „sclavii angajatorilor”, prin transformarea contractelor pe perioadă nedeterminată în contracte pe perioadă determinată.
„ROMÂNIA NU ESTE SĂRACĂ, ESTE CĂPUŞATĂ, FURATĂ ŞI BATJOCORITĂ, DE ACEEA REVOLTA TUTUROR ANGAJAŢILOR DIN SECTORUL BUGETAR, INCLUSIV DIN SISTEMUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT, ESTE ÎNDREPTĂŢITĂ”,
a declarat liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, prof. Ioana Purcărea. Dacă la acţiunea similară de săptămâna trecută, dialogul dintre sindicalişti şi reprezentanţii PDL nu a fost posibil, de această dată, o delegaţie a protestatarilor s-a întâlnit cu parlamentarii democrat-liberali de Constanţa. La începutul dialogului, vicepreşedintele CNSLR Frăţia Constanţa, Marin Neagu, le-a mulţumit PDL-iştilor pentru votarea reducerii TVA-ului la alimentele de bază şi a neimpozitării pensiilor sub 2.000 de lei. „De asemenea, vă mulţumesc anticipat şi pentru că veţi vota moţiunea de cenzură”, a adăugat Marin Neagu. Sindicaliştii le-au mai cerut parlamentarilor PDL să nu fie de acord cu asumarea Legii Educaţiei, ci să permită ca aceasta să fie adoptată în urma dezbaterilor din plenul Parlamentului.
FĂRĂ RUGĂMINŢI. Liderul Blocului Naţional Sindical Constanţa, Vasile Oţelea, le-a spus reprezentanţilor PDL Constanţa că a trecut vremea rugăminţilor: „Suntem votanţi, v-am ales să ne reprezentaţi, a venit vremea să vă cerem să votaţi în interesul celor care v-au ales”. Senatorul PDL Mircea Banias le-a transmis sindicaliştilor că va trimite mai departe revendicările lor şi a ţinut să-i asigure că nu se intenţionează modificarea Codului Muncii: „Ministrul Muncii, Ioan Botiş, m-a asigurat că nu se intenţionează modificarea Codului Muncii. Se află în dezbateri un proiect în acest sens, dar acesta va fi adoptat numai după ce va fi discutat cu partenerii sociali”. În ceea ce priveşte asumarea Legii Educaţiei, senatorul a declarat că aceasta este decizia Guvernului, luată ca urmare a întârzierii actului normativ în Comisia de învăţământ a Senatului. Cu alte cuvinte, nu se intenţionează modificarea Codului Muncii, dar se află în dezbatere un proiect în acest sens, care, însă, nu va fi adoptat fără acordul partenerilor sociali (sindicatele), decât dacă părerea acestora nu corespunde cu cea a Guvernului (sau dezbaterile durează prea mult), caz în care, probabil, Executivul îşi va asuma răspunderea. Liderii confederaţiilor sindicale reprezentative la nivel naţional au mai declarat, vineri, că, pe 27 octombrie, ziua în care va fi votată moţiunea de cenzură, vor scoate în stradă peste 80.000 de oameni şi că au făcut apel la toţi cei nemulţumiţi de deciziile Guvernului să se alăture acţiunii de protest.
Tort din fluturaşi de salariu pentru prefect
În cadrul acţiunilor de protest organizate ieri, o delegaţie formată din angajaţi ai Primăriei şi ai Consiliului Judeţean Constanţa s-a întâlnit cu subprefectul Aidun Curt-Mola, pentru a-i înainta lista cu nemulţumirile şi motivele pentru care protestează. Cei patru sindicalişti care au format delegaţia au venit şi cu un cadou pentru prefect: un tort format din fluturaşii de salariu ai protestatarilor, având în vedere că, vineri, Claudiu Palaz şi-a sărbătorit ziua de naştere. După discuţiile purtate între cele două părţi, subprefectul le-a dat asigurări sindicaliştilor că doleanţele lor vor ajunge pe masa premierului Boc. Curt-Mola a făcut apel la îmţelegerea sindicaliştilor, spunându-le că este o perioadă mai grea şi că autorităţile centrale şi sindicaliştii ar trebui să treacă peste aceste probleme împreună, nu de pe poziţii divergente. Ceea ce a omis însă să spună subprefectul este că el lucrează într-o unitate unde angajaţii nu sunt afectaţi nici de tăierile de sporuri, nici de reducerile salariale.