Balcanii, în UE şi NATO?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Se caută soluţii

Balcanii, în UE şi NATO?!

Politică 19 Februarie 2014 / 00:00 576 accesări

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat ieri, cu ocazia reuniunii SEECP, că participanţii la întâlnire au încercat să găsească o formulă politică de sprijin pentru o viitoare integrare europeană şi euroatlantică a întregii regiuni a Balcanilor. „Reuniunea de astăzi (n.r. - ieri) a confirmat angajamentul politic al tuturor statelor din regiune de a coopera într-un spirit constructiv, de a promova atât cooperarea politică, dar şi cooperarea în alte domenii, precum cel economic, în domeniul judiciar, al combaterii corupţiei, criminalităţii organizate“, a precizat Titus Corlăţean, în conferinţa comună de presă cu omologii din Macedonia, Nikola Poposki, şi Albania, Ditmir Bushati. Totodată, miniştrii de Externe şi secretarii de Stat prezenţi la reuniunea Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), a cărui preşedinţie este asigurată de România, au discutat despre ultimele evoluţii pozitive din regiune privind „traseul european, euroatlantic al unora dintre statele candidate, aspirante, şi dorinţa de a impulsiona procesul pentru toţi actorii din regiune“, a mai spus şeful diplomaţiei. Ministrul Corlăţean a anunţat că statele participante au acceptat propunerea Preşedinţiei române de a lansa „foarte rapid activitatea unui grup de lucru care să ofere soluţii la aşteptările privind viitorul SEECP, adus la zi, adecvat realităţilor politice noi din regiune“.



12