Ieri am procedat bine alegându-mi alt subiect decât cel care se afla la ordinea zilei, anume confruntarea dintre principalii candidaţi prezidenţiali, deoarece, culmea ironiei, chiar şi dacă aş fi aşteptat miercuri seara până la miezul nopţii, tot nu aş fi avut despre ce să scriu! Neseriozitatea autohtonă a întrecut orice măsură. Aşa e lumea românească şi astfel arată balcanismul politic de pe plaiurile mioritice…
Îmi pare rău pentru simpatia mea strict subiectivă faţă de Crin Antonescu, dar este evident, de data asta, că s-a format o „gaşcă” de prezidenţiabili din care fac parte Băsescu, Antonescu şi Oprescu. Nu Mircea Geoană se teme de ei, ci ei trei se tem de o confruntare cu guralivii Vadim Tudor şi Becali! Singura explicaţie plauzibilă a dat-o Emil Hurezeanu, dacă aţi fost atenţi. În cazul în care confruntarea ar fi rămas împărţită în două „ligi” de câte cinci candidaţi, în funcţie de procentele din sondaje, Vadim şi Becali stăteau pe tuşă, ceea ce însemna încălcarea regulilor CNA-ului. Alexandru Sassu a atras atenţia, la negocierile dintre staff-urile de campanie, asupra acestui fapt. Când el le-a propus celor doi să participe în liga a doua, pentru că aveau scoruri electorale mici în sondaje, aceştia au refuzat. Când au fost mutaţi în liga întâi, pentru că era obligatoriu să participe cel puţin la o dezbatere, atunci Băsescu, Antonescu şi Oprescu s-au retras… Ş-atunci, cine se teme, de cine?
Încă un paragraf şi închei unul dintre cele mai scurte editoriale pe care le-am scris vreodată la „Telegraf”, atât îmi este de silă de toată această intrigă politică! Mă întreg cât tupeu trebuie să ai, aidoma lui Traian Băsescu, ca să „inventezi” un nou mogul, în persoana preşedintelui-director general al Televiziunii Române?! Nu ştiu câţi îşi mai amintesc că, în septembrie trecut, când îi expirase mandatul lui Alexandru Sassu, cel care a făcut cele mai mari presiuni pentru păstrarea acestuia în funcţie a fost chiar preşedintele ţării… Deci, cui îi face jocurile Sassu, dacă ar fi vorba de aşa ceva?! Nu cumva îl putem considera pe Alexandru Sassu chiar „mogulul” lui Băsescu, dacă respectăm realitatea faptelor?... Iată ce înseamnă ipocrizia şi viclenia politică a şefului statului, care face afirmaţii absurde pentru a induce în eroare electoratul, travestit în candidat prezidenţial! Nu am alte comentarii.