Balerina Alina Cojocaru revine pe scena românească

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Balerina Alina Cojocaru revine pe scena românească

Cultură 08 Octombrie 2009 / 00:00 925 accesări

Una dintre cele mai faimoase balerine din lume, românca Alina Cojocaru, prim-balerină la Royal Ballet din Londra, va reveni în România, pe scena Operei Naţionale Bucureşti (ONB), pe data de 29 aprilie. Artista va dansa alături de partenerul său, Johan Kobborg, într-o gală de balet în încheierea stagiunii.

Alina Cojocaru s-a născut pe 27 mai 1981, în Bucureşti, a studiat la Kiev timp de şapte ani, perfecţionîndu-se apoi, din 1997, la Şcoala Regală de Balet din Londra, în urma cîştigării bursei Premiului Lausanne. După anul în care a dansat în cadrul Companiei de Balet din Kiev, a revenit la Londra, fiind promovată ca prim-balerină.

În 2002, Alina Cojocaru a apărut pentru prima dată pe o scenă românească, interpretînd rolul titular din „Giselle\". Ea a fost distinsă atunci cu Ordinul Naţional de Merit în grad de Cavaler, pentru performanţele prin care reprezintă şi impune talentul românesc pe marile scene ale lumii. Alina Cojocaru a revenit în anul următor, pentru a dansa, alături de Johan Kobborg, la Gala de balet a Festivalului Internaţional „George Enescu\". În 2004, ea a fost desemnată cea mai bună balerină în cadrul Festivalului „Monaco Dance Forum\", la Gala Premiilor Nijinsky, premiu acordat o dată la doi ani. Repertoriul său include roluri principale în spectacole de balet clasice, precum „Giselle\", „Lacul lebedelor\", „Frumoasa din pădurea adormită\", „Spărgătorul de nuci\", „Coppelia\", în versiunile consacrate sau semnate de Rudolf Nureev ori Natalia Makarova, dar şi în creaţii ale coregrafilor Frederic Ashton sau Ashley Page.

În 2005, ea a prezentat, la Sala Palatului din capitală, spectacolul de balet „Don Quijote\", iar la începutul anului 2007, ea a susţinut, la Teatrul Naţional Bucureşti, alte două spectacole. În ianuarie 2008, Alina Cojocaru a revenit pe scena românească, la Opera Naţională Bucureşti, în baletul „Baiadera\".

Taguri articol


12