Artiştii companiei „Elans” din Paris au prezentat, marţi seară, pe terasa Hotelului „Minerva” din staţiunea Mamaia, un impresionant spectacol de balet. Reprezentaţia a fost organizată de Primăria Parisului, la iniţiativa fostei balerine a Companiei de Balet „Oleg Danovski”, precum şi a Operei Naţionale Bucureşti, Mihaela Ţigănuş, membră a companiei franceze.
Balerinii francezi, care sînt şi profesori la diferite instituţii de învăţămînt din Franţa, au prezentat un spectacol de calitate, în care au îmbinat baletul clasic şi neoclasic cu dansul modern. Arianne Pappas, Crystel Calvet, Marine Orpheline, Anna Brouquet, Mihaela Ţigănuş şi Stanislas Siwiorek, cei şase dansatori, au impresionat prin interpretarea impecabilă, dar şi prin prezenţă scenică. „Balerinii au exprimat emoţiile şi sentimentele umane prin corpurile lor bine antrenate, care au reuşit să devină instrumente coregrafice. Acest spectacol a fost un veritabil caleidoscop al imaginii şcolii de balet franceze, sub multiplele ei aspecte, în care primează atît tehnica, cît şi rafinamentul. Totul a fost prezentat prin intermediul unor corpuri perfect antrenate şi şlefuite, care pot fi văzute numai în cazul unor opere mari din Paris”, a declarat criticul de balet Nicolae Spirescu.
Compania de balet „Elans” a fost fondată în anul 1994, director fiind Margareta Haim, care este şi coregrafa spectacolelor. De asemenea, momentele coregrafice ale spectacolului prezentat la malul mării au fost realizate şi de dansatori, ei alegînd, ca background muzical, jazz şi lucrări compuse de Johann Sebastian Bach.