Pregătirile Teatrului Naţional de Operă şi Balet (TNOB) „Oleg Danovski” pentru ediţia 2012 a tradiţionalului turneu din ţara lui Beethoven sunt în plină desfăşurare. După ultimul spectacol din acest an, solicitanta, dar apreciata reprezentaţie „de acasă” a „Lacului lebedelor”, de Ceaikovski, de săptămâna trecută, membrii Companiei de Balet mai au la dispoziţie doar zece zile pentru a se odihni şi a pregăti aşa cum se cuvine celelalte trei spectacole incluse în repertoriul de turneu.
Astfel, pe lângă capodopera ceaikovskiană „Lacul lebedelor”, în coregrafia lui Mihai Babuşka, după cea clasică creată de Marius Petipa şi Lev Ivanov, cu Eliza Maxim şi coreeanul Jeonil Yoon, publicului de peste hotare îi vor mai fi prezentate spectacolele: „Giselle”, de Adolphe Adam, „Cenuşăreasa”, pe muzica lui Sergei Prokofiev şi Jules Massenet, în coregrafia lui Horaţiu Cherecheş, precum şi celebrul „Spărgător de nuci”, de Ceaikovski, în regia lui Gheorghi Kovtun, care celebrează luna cadourilor.
PLECARE DE SFÂNTUL ANDREI, ÎNTOARCERE LA... BOBOTEAZĂ Întreaga echipă a Companiei de Balet a TNOB - artişti şi personal tehnic - însumând 52 de persoane va pleca din Constanţa chiar de Sfântul Andrei, pentru a susţine primul spectacol în faţa publicului german pe 2 decembrie. După un periplu care cuprinde mai multe localităţi din Germania, apreciaţii artişti care duc mai departe tradiţia în paşi de dans de la malul Mării Negre, instaurată de maestrul Oleg Danovski, coregraf de talie internaţională, se vor întoarce acasă într-o altă zi de mare sărbătoare, ‚de Bobotează, pe 6 ianuarie.
Cele patru titluri s-au regăsit şi în ediţia 2011 a tradiţionalului turneu, care se desfăşoară de mai bine de 30 de ani, în Germania. Artiştii Companiei de Balet a TNOB au prezentat cele patru spectacole de balet în săli arhipline din oraşe importante ale patriei lui Wagner, fiind răsplătiţi cu aplauze de către publicul iubitor de dans clasic.