Balmoșul transilvănean – zile de sapă, zile de coasă și zile de efort

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Festivalul balmoșului transilvan

Balmoșul transilvănean – zile de sapă, zile de coasă și zile de efort

Culinar 29 Aprilie 2017 / 17:30 5675 accesări

Ministrul Culturii și Identității Naționale, Ioan Vulpescu, și-a început a doua zi a vizitei sale în județul Bistrița-Năsăud la Festivalul balmoșului transilvan, organizat la Complexul Muzeal Județean în cadrul manifestărilor dedicate celor 65 de ani de viață muzeistică la Bistrița. Acesta a venit însoțit de prefectul de Bistrița-Năsăud, Ovidiu Frenț, de președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, și de secretarul de stat în Ministerul Culturii, bistrițeanul Alexandru Pugna, oaspeții fiind întâmpinați de un grup de copii din comuna Coșbuc îmbrăcați în costume populare. "E prima oară (când mănânc balmoș — n.r.), începe ziua cu un element nou pentru mine și cred că e foarte bine ca aceste tradiții să fie mereu actualizate. Mă bucur că sunt cei mici aici, văd odată cu mine ce se întâmplă. Abia aștept să mănânc, cred că e foarte gustos. Avem foarte multe lucruri de înregistrat la OSIM, asta este foarte important, și arta gastronomică românească, diversitatea ei în toată țara este extrem de interesantă", a spus Ioan Vulpescu. Pentru ciobani, balmoșul este o adevărată delicatesă, după cum a explicat un cioban din comuna Coșbuc.

"Rețeta asta este de pe Valea Sălăuței și Valea Anieșului, acolo sunt munții comunei Coșbuc. Compoziția acestei mămăligi, a acestui balmoș, este din jântuit de oaie, care provine după strângerea laptelui și se pune zerul la urdit, să se facă urdă. Aproape când să se termine, adică să iasă urda, iese o spumă pe deasupra, care se tunde de pe căldare cu o lingură și acela devine jântuit, asemănător cu smântâna. Conține mult unt, grăsime eco. Din jântuit, din caș de oaie, urdă și făină de mălai de casă se face balmoșul. Se muncește mult la el. Trebuie zile de sapă, zile de coasă și efort, ca să transpiri. Este un tort ciobănesc", a declarat acesta.



12