Bălosul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
UN PAMFLET PE ZI

Bălosul

Eveniment 23 Ianuarie 2009 / 00:00 553 accesări

Bălosului îi curg balele după un post călduţ şi bine plătit. În ciuda privirii lui tîmpe de viţel abandonat la poarta nouă, face peste tot pe deşteptul! În realitate, este un bou fără pereche. De cînd, în urma unui accident stupid de prostie, i-au murit lăudătorii, şi-a angajat lăutari, ca să-i murmure lui ode nemuritoare. De cînd cu împărţirea funcţiilor în teritoriu, bălosul salivează din abundenţă la uşa partidului. În ciuda faptului că s-a făcut de cacao la alegerile parlamentare, emite pretenţii, în continuare, solicitînd, cu spume la gură, ca orice bou în călduri, favoruri şi avansări pe de-a moaca! Pentru că i s-a refuzat revenirea pe un fotoliu de director general, bravează şi vorbeşte la mişto cu cei care îi cer explicaţii. Zice el, adică bălosul, că, sanchi, nu a vrut să primească ceea ce, în realitate, nu i s-a oferit! Te cred şi eu, l-a învăţat lumea de papagal ameţit, burtos, alunecos şi unsuros. La caterincă, bălosul aruncă la întîmplare tot felul de nume sonore din noul guvern. Cu unii bea, spune zbanghiul, cafeaua de dimineaţă. Cu alţii, hămesitul, serveşte prînzul şi se trage, între primul fel de mîncare şi desert, de brăcinari cu ei. Aiurea! E drept, e talentat la poveşti şi basme pentru adormit alegătorii alergici la suzetă şi care se udă des. Ori de cîte ori se laudă cu relaţiile sale sus-puse, bălosul transpiră din cap pînă în picioare de plăcere. Chiftelarul a ajuns să creadă ceea ce spune el de ani de zile şi chiar e convins că prostia face bine la CV-ul său personal! Adevărul este că toţi cei care s-au convins că e un bou fără pereche i-au tăiat macaroana. Sigur, în lipsă de altceva, vorbeşte de unul singur. De cîte ori îl apelează femeia de serviciu de pe scara blocului în care locuieşte, ca să-i şopîrlească pe cei care nu şi-au plătit întreţinerea, ia poziţie de drepţi, răspunzîndu-i prompt cu “Să trăiţi, domnule ministru”. Dacă se află într-o cîrciumă, ţipă în gura mare ca să-l audă toată lumea. “Să trăăăăiiiţi, domnule ministruuuu! Iţi”. Degeaba îi spune femeia din receptor că s-a furat clanţa de la asociaţia unde este el preşedinte de scară. O ţine langa cu ministrul, după care se aşează, evident, cu greaţa care îl caracterizează, la masă şi le spune celor din jur că tocmai a refuzat un post de secretar de stat! Poţi să crezi aşa ceva? Mă adresez, desigur, celor care îl cunosc la fel de bine pe carieristul bălos din urbea noastră. Bravează el în faţa opiniei publice, ca să nu se facă de rahat cu perje, dar, în realitate, îi curg balele după un post de conducere sau măcar o slujbă de unde să mai ciupească şi el cîte ceva. Dacă a luat-o, ca toţi boii, în bot la alegeri, pierzîndu-şi numele pe liste, cine naiba îi acoperă cheltuielile făcute în campania electorală? Are bălosul o foame în el de te ia cu friguri! Cu bălosul e ca şi cu prostul. Nu e bălos destul dacă nu e şi fudul! Cel mai mult şi cel mai mult suferă pentru că nu-l mai bagă nimeni în seamă. Şi înainte era tot bou, dar, cum să zic, avea blazon de bou parlamentar, ceea ce, la noi, în democraţia lui peşte, contează!



12