Chiar dacă toamna se numără... bobocii, tradiţia balurilor organizate de cei mai tineri studenţi sau elevi continuă şi în luna decembrie, la două zile după Moş Nicolae. În această seară este rândul bobocilor de la Universitatea „Andrei Şaguna” să petreacă, înainte de încheierea primului semestru universitar. Petrecerea este programată, în această seară, în Clubul Crush, începând cu ora 21.00. Invitaţii studenţilor organizatori sunt colegii şi cadrele didactice, prietenii universităţii, precum şi elevi şi profesori de la cele două şcoli vecine şi partenere: Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” şi Grupul Şcolar Industrial de Electrotehnică şi Telecomunicaţii.
În programul balului sunt cuprinse, aşa cum se cuvine, tradiţionalele concursuri de Miss şi Mister, cu probe tentante.