Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a apreciat că România reprezintă un partener important al organizaţiei, remarcând contribuţia ţării noastre la consolidarea climatului de stabilitate regională şi globală, într-o întrevedere avută la New York cu ministrul român de Externe, Tedor Baconschi. Şeful diplomaţiei române a avut, marţi, o întâlnire cu Ban Ki-moon, întrevedere care a încheiat participarea şefului diplomaţiei române la segmentul înalt al celei de-a opta Conferinţe de Evaluare a Tratatului de Neproliferare Nucleară. Reamintind că, în 2010, România aniversează 55 de ani de activitate la ONU, Teodor Baconschi a reafirmat sprijinul constant al ţării noastre pentru principiile şi obiectivele promovate de organizaţia mondială. ”Ne exprimăm disponibilitatea de a continua cooperarea pe o paletă largă de teme, de la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, până la drepturile omului şi reforma ONU”, a declarat ministrul român. Cu privire la cele mai recente proiecte de colaborare dintre România şi ONU, ministrul Baconschi a evocat deschiderea, la Timişoara, a Centrului de Tranzit în Regim de Urgenţă pentru Refugiaţi, precum şi activarea programului comun de pregătire a ofiţerilor de protecţie ai ONU în cadrul Centrului de Excelenţă al Serviciului de Protecţie şi Pază de la Bucureşti.
Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii pe teme de interes, printre care au figurat neproliferarea nucleară, dezvoltarea durabilă – în contextul în care ţara noastră va deţine, anul viitor, preşedinţia Comisiei de Dezvoltare Durabilă – situaţia politică şi de securitate din regiunea Balcanilor de Vest, precum şi reprezentarea adecvată pe poziţii de conducere la ONU a grupului geografic din care face parte şi România.