Banca centrală nu mizează pe aur

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Banca centrală nu mizează pe aur

Economie 24 August 2011 / 00:00 547 accesări

• AURUL, DOAR 10% DIN REZERVA BNR • Toată lumea mizează pe aur, inclusiv România. Potrivit preşedintelui, aurul obţinut din exploatarea de la Roşia Montană ar trebui să meargă în rezerva Băncii Naţionale a României (BNR). Mai exact, rezerva ar urma să se dubleze în următorii ani, de la 103, la peste 200 tone. Totuşi, cei de la BNR nu sunt convinşi, afirmând că dublarea rezervei ar avea mai curând un impact psihologic. „Ar fi o siguranţă suplimentară însă, din punct de vedere al valorii, ar însemna o parte nesemnificativă a rezervei. Până la urmă, cât înseamnă aurul acesta pe care îl avem noi acum? Undeva la trei miliarde euro. În condiţiile în care rezerva noastră totală este de peste 30 miliarde euro, aurul reprezintă doar o mică porţiune şi nu are decât impact psihologic, altminteri însă nu aduce un randament ridicat. E bun la momente grele”, a declarat directorul din cadrul BNR Eugen Rădulescu.

• VIITOR NESIGUR • Potrivit reprezentantului băncii centrale, procesul de extracţie şi de majorare a rezervei va dura mulţi ani şi nu se ştie dacă aurul va mai continua să crească sau nu: „Deocamdată suntem într-o conjunctură care a împins preţul aurului la maxime istorice, aşa cum a împins şi francul elveţian. Rămâne de văzut dacă lucrurile vor rămâne la fel peste cinci sau şapte ani”, a mai spus Rădulescu, precizând că BNR nu a mai cumpărat aur de multă vreme şi că, atunci când ia aur pentru rezervă, cumpără la preţul pieţei. „Minele de aur din România s-au închis pentru că raportul între cât costa o tonă de aur şi preţul de vânzare era undeva pe la 7 la 1”, a completat Rădulescu.

Taguri articol


12