Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a respins în weekend speculaţiile privind o posibilă ieşire a Greciei din zona euro și a reiterat ideea că moneda euro este ireversibilă - „Nu există întoarcere la liră, drahmă sau orice altă monedă. Este inutil să pariezi ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a respins ieri speculaţiile privind o posibilă ieşire a Greciei din zona euro şi a reiterat că introducerea monedei unice europene a fost o decizie irevocabilă, iar investitorii nu au motiv să parieze împotriva acesteia. Vorbind într-o ...
România se numără printre statele membre ale Uniunii Europene care au înregistrat, în martie, cele mai mari rate anuale ale inflației, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Indicatorul din zona euro și Uniunea Europeană a fost de -0,1% în ...
În fiecare an, revista Time alcătuieşte o listă cu cele mai influente 100 de persoane din lume, iar aceasta a fost dată publicităţii astăzi. Această listă nu este un clasament. Personalităţile incluse sunt repartizate în cinci categorii: "Titani", "Pionieri" ...
Președintele rus Vladimir Putin a declarat astăzi că economia rusă a „trecut de apogeul” dificultăților cauzate de sancțiunile legate de criza ucraineană și de scăderea prețului la petrol. „Noi am trecut de apogeul problemelor” care afectează sectorul bancar ...
Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europeene (BCE), a fost înjurat de o protestatară, care a urcat pe masa acestuia şi a aruncat spre el cu confetti, în cursul unei conferinţe de presă desfăşurate la Frankfurt, anunţă surse citate de ziarul La Repubblica. O manifestantă a ...
Procurori anticorupţie şi auditori americani efectuează cercetări în legătură cu tranzacţii misterioase prin care suma de un miliard de dolari a dispărut, o situaţie stânjenitoare pentru R. Moldova, cea mai săracă ţară din Europa, care doreşte să adere la UE, relatează site-ul Business ...
Piloţii avionului în care se afla preşedintele Poloniei, Lech Kacynski, au fost îndrumaţi de membri ai anturajului prezidenţial să aterizeze la Smolensk, în 2010, în pofida vizibilităţii reduse, potrivit conversaţiilor înregistrate de cutia neagră, informează ...
Grecia va plăti în această săptămână tranşa de 450 de milioane de euro pe care trebuie să o achite Fondului Monetar Internaţional (FMI), a declarat directorul executiv al FMI, Christine Lagarde, în urma unei întrevederi informale cu ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, la ...
Complicate sunt căile economiei. Luați scăderea TVA de la 24 la 20%, spre exemplu. Pe termen scurt, prețurile vor scădea, pentru că inerția inflației e mare. Dar din 2016, odată ce consumul prinde putere, indicatorul va reveni pe o pantă ascendentă, spune viceguvernatorul Băncii ...
ONG-URILE VEGHEAZĂ În România denunțurilor, nimeni nu-i în siguranță, pornind de la cetățeanul de rând și până la guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Cel din urmă a fost luat la verificări de către Agenția Națională de Integritate, în baza unei ...
Departe de învolburata Românie, în enervant de avansata Germania, unde oamenii politici nu sunt ridicați pe capete de Anticorupție, iar firmele mici și mijlocii nu sunt executate în public de Antifraudă, Landeskreditbank Baden - Wuerttemberg (L-Bank), o instituție ...
Mesajul Băncii Naționale a României (BNR) în privința monedelor virtuale este foarte clar. „Vom monitoriza monedele virtuale, pe care nu le interzicem, dar nici nu le recunoaștem ca fiind mijloace de plată. De ce? Pentru că nu întrunesc cele trei criterii standard - să fie ...
Cântăreaţa americană de muzică country-pop Taylor Swift a fost inclusă în topul anual al celor mai influenţi oameni ai lumii, alcătuit de site-ul Fortune.com, clasament în care se află numeroşi afaceriști şi politicieni. Artista americană în vârstă de 25 de ani este ...
Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, este îngrijorat de impactul politicii de dobândă a Băncii Centrale Europene (BCE) asupra Germaniei, el avertizând în privinţa riscului formării unor bule speculative, relatează MarketWatch. Mai exact, Schaeuble spune că nivelul ...
Premierul elen, Alexis Tsipras, a avertizat, într-o scrisoare trimisă cancelarului Angela Merkel, că Greciei îi va fi imposibil să returneze creditorilor sumele pe care trebuie să le achite în următoarele câteva săptămâni, dacă UE nu îi va acorda niciun fel de asistenţă ...