Alpha Bank este aproape de preluarea subsidiarei elene Emporiki Bank a grupului francez Credit Agricole, potrivit unor surse citate de cotidianul elen Imerisia. Un acord va fi semnat la mijlocul lui septembrie, după finalizarea termenilor recapitalizării sectorului bancar elen, notează publicaţia din Grecia. Noua ...
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a rămas la 2,4%, în iulie 2012, conform unei estimări preliminare publicate ieri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Este pentru a 20-a lună la rând când inflaţia în zona euro este peste ţinta avută în vedere de Banca Centrală Europeană (BCE), care vrea ...
Leul a trecut pe depreciere, spre jumătatea sesiunii interbancare de ieri, într-o piaţă liniştită, astfel că referinţa pentru euro a crescut uşor, cu 1,36 bani, la 4,5694 unităţi. Cursul leu/dolar a urcat de la 3,7930 la 3,8040 unităţi. Leul s-a depreciat ieri şi în faţa francului elveţian, perechea ...
Preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Juncker, a declarat că Zona Euro este pregătită ca în comun cu Banca Centrală să activeze Fondul European de Stabilitate Financiară (FESF). Juncker a estimat că o perioadă extrem de importantă pentru Zona Euro este aşteptată pentru sfârşitul acestui an. ”Zona ...
Banca Naţională a României (BNR) a împrumutat ieri opt bănci comerciale cu 12,07 miliarde lei (2,6 miliarde euro), pentru şapte zile, peste suma acordată săptămâna trecută, de 8,15 miliarde lei (1,77 miliarde euro). La licitaţia de lunea trecută au participat cinci bănci. Sumele împrumutate şi numărul ...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Constanţa reaminteşte beneficiarilor Schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS), campania 2012, că eliberează adeverinţe pentru cei care vor să acceseze credite pentru finanţarea capitalului de lucru în vederea desfăşurării activităţilor ...
MIŞCĂRI AMPLE Jucătorii străini şi-au închis ieri încontinuu poziţiile speculative pe leu, iar volumele de tranzacţionare au fost ridicate. „Cineva a încercat să ducă leul mult mai jos; nu excludem şi susţinerea băncii centrale”, spun dealerii. Ei remarcă şi faptul că vânzările de euro ...
TREND PREVIZIBIL Rata de creştere a creditelor neperformante se va reduce la circa 2 - 3 milioane euro/lună, până la finele anului, nivelul fiind de cinci ori mai mic decât cel înregistrat la 31 decembrie 2011, estimează vicepreşedintele Volksbank, Sorin Şerban. „Creditul neperformant reprezintă unu la ...
”Eva Peron nu a murit. A păşit în nemurire!”, aşa suna, în urmă cu 60 de ani, un comunicat oficial publicat pe data de 26 iulie, la moartea celebrei soţii a generalului Juan Domingo Peron, preşedinte al Argentinei, între anii 1945 şi 1955. După o lungă agonie, Evita Peron era răpusă de ...
Cursul leu/euro a coborât cu 0,87 bani, în ultima şedinţă a săptămânii, la 4,6118 unităţi; referinţa pentru dolar a coborât accentuat, cu 5,23 bani, la 3,7575 lei. Leul s-a apreciat vineri şi în faţa francului, referinţa coborând de la 3,8474 la 3,8401 lei/franc. În piaţa interbancară, cotaţiile ...
Leul s-a apreciat uşor, în prima parte a şedinţei interbancare de ieri, ca urmare a intervenţiei indirecte a băncii centrale, astfel că referinţele au coborât la 4,6186 lei/euro, respectiv la 3,8040 lei/dolar, după trei maxime istorice consecutive. Leul a câştigat teren şi în faţa francului, referinţa ...
Soldul creditelor acordate de bănci a scăzut cu 13,1 milioane lei, în iunie, faţă de luna anterioară, până la nivelul de 227,086 miliarde lei, potrivit datelor prezentate ieri de Banca Naţională a României (BNR). O veste cât de cât bună este că împrumuturile în lei s-au majorat cu 2,1%, în vreme ce ...
UN MARIAJ ZBUCIUMAT Maximul istoric de ieri al cursului leu/euro a fost oarecum previzibil. Luni seară, în piaţa interbancară, perechea a trecut de 4,64 unităţi. Ieri dimineaţă, leul s-a apreciat uşor, susţinut de naşul mare, BNR, dar spre amiază, în toiul codului galben de criză politică şi caniculă ...
Sumele economisite cu scadenţă la şase luni s-au dublat, în semestrul I din 2012, clienţii migrând de la depozite pe 1 - 3 luni, spune directorul diviziei Managementul produselor pentru persoane fizice din cadrul OTP Bank România, Simona Lianu. Per ansamblu, economisirea a crescut cu 4,57%, în perioada ...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), centrul judeţean Constanţa, anunţă că eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS), Campania 2012, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la Băncile care ...
Euro este ireversibil, iar Banca Centrală Europeană (BCE) nu are vreun tabu când este vorba să-l protejeze, a declarat preşedintele instituţiei, Mari Draghi, citat de AFP. „Nu va avea loc o explozie în zona euro. Este neînţelegerea capitalului politic investit de liderii noştri în această uniune şi ...