Medicii spun că viaţa multor persoane bolnave poate fi salvată cu ajutorul transplanturilor de organe, dar că, deocamdată, în ţara noastră, legea transplanturilor nu este foarte clară. Pe de altă parte, specialiştii se lovesc de multe ori de reticenţa rudelor celor aflaţi în moarte cerebrală, care refuză să doneze organe. De asemenea, transplanturile sînt mai dificil de realizat în ţara noastră deoarece nu există bănci de organe. Medicii constănţeni au înaintat o propunere Ministerului Sănătăţii Publice pentru a înfiinţa la Constanţa o bancă de celule, organe şi ţesuturi. “Deocamdată, nu ne-am gîndit la un loc anume pentru această bancă de organe, dar am înaintat o propunere reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii şi în mare parte avem şi acordul lor. Vineri vom primi răspunsul final. Aici am putea stoca oase, cornee, celule stem sau cordoane ombilicale. Ar fi un cîştig pentru Constanţa şi am putea efectua numeroase transplanturi”, a declarat şeful Clinicii de Chirurgie, dr. Vasile Sîrbu.