Banca Mondială a aprobat un prim împrumut pentru România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Banca Mondială a aprobat un prim împrumut pentru România

Economie 18 Iulie 2009 / 00:00 443 accesări

Banca Mondială (BM) a aprobat, joi, un prim împrumut, de 300 milioane euro (423 milioane dolari), dintr-un program propus de finanţare pentru România în valoare de un miliard de euro, pentru a ajuta la atenuarea efectelor crizei economice globale şi la reluarea proceselor de creştere economică şi convergenţă. „Acest împrumut sprijină implementarea programului guvernamental de consolidare a modului în care sînt gestionate cheltuielile publice, de diminuare a impactului crizei asupra cetăţenilor săraci şi vulnerabili, precum şi de minimizare a riscurilor aferente crizei sectorului financiar naţional, prin abordarea vulnerabilităţilor existente şi potenţiale şi prin consolidarea procesului de reglementare şi consolidare, în vederea susţinerii pe termen lung a unui sector financiar mai rezistent, care să funcţioneze mai bine”, a declarat şeful Biroului Băncii Mondiale în România, Benoit Blarel. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) estimează că primul împrumut de la BM va intra în trezoreria statului în luna septembrie, creditul avînd ca destinaţie finanţarea deficitului bugetar. „Ţinînd cont de perioada necesară ratificării acordului de împrumut, conform uzanţelor în cazul împrumuturilor contractate de la instituţiile financiare internaţionale, tragerea primului imprumut pentru politici de dezvoltare în valoare de 300 milioane euro este estimată a avea loc în luna septembrie 2009”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor. Creditul care va fi acordat României va avea o scadenţă de 14 ani şi o perioadă de graţie de 13 ani şi jumătate. La finele lunii iunie, Benoit Blarel a afirmat că împrumutul acordat României va fi orientat către trei zone, respectiv reforma sectorului public, segmentul financiar şi sectorul protecţiei sociale. De asemenea, el a precizat atunci că prima tranşă din banii de la BM va fi disponibilă imediat după ratificarea de către Parlamentul României, aflat în vacanţă pînă la începutul lunii septembrie. Împrumutul aprobat joi de Consiliul Directorilor al BM face parte dintr-un program propus de împrumuturi pentru politici de dezvoltare, format dintre trei părţi, şi constituie cel mai important element al implicării propuse pentru Banca Mondială în România, după cum s-a discutat în cadrul strategiei Parteneriatului de Ţară pentru perioada 2009-2013. Strategia identifică cele trei domenii-cheie în care BM se va implica în România, şi anume: creştere economică şi competitivitate, reforma sectorului public, şi coeziunea socială şi spaţială. Autorităţile române au convenit, în martie, cu Fondul Monetar Internaţional asupra unui acord stand-by, pe 24 de luni, de 12,95 miliarde euro. Acordul a fost aprobat de Consiliul Executiv al FMI de la Washington în 4 mai, iar prima tranşă a finanţării, de circa cinci miliarde euro, a fost disponibilă imediat şi a intrat în rezervele Băncii Naţionale a României. Fondurile pe care România le va primi de la Comisia Europeană, respectiv 5 miliarde de euro, şi Banca Mondială (un miliard de euro) sînt administrate de Ministerul Finanţelor şi vor intra în trezoreria statului. Prima tranşă din creditul de la CE, în valoare de 1,5 miliarde de euro, este estimată să ajungă la trezoreria statului până la finele lunii iulie, urmînd ca cea de-a doua, de un miliard de euro, să fie disponibilă, în funcţie de îndeplinirea criteriilor, pînă la finele anului.



12