Banca Mondială (BM) a publicat un studiu dedicat experienţei Georgiei în ceea ce priveşte desfăşurarea reformelor ultraliberale în perioada 2003-2011. Principala concluzie a autorilor este aceea că, în pofida caracterului unic al rezultatelor, metodele tehnologice ale echipei lui Mihail Saakaşvili pot fi preluate şi de alte ţări. Studiul „Lupta anticorupţie în sectorul de stat: cronografia reformei în Georgia” a fost publicat de BM la sfârşitul lui ianuarie 2011, constituind o primă încercare de a analiza şi fixa metodele care i-au permis echipei preşedintelui Saakaşvili să aducă structurile de stat, într-o perioadă destul de scurtă (2003-2011) şi în cadrul unor reforme anticorupţie radicale, la un nivel de eficienţă egal sau chiar mai bun decât cel existent în structurile de stat ale unor noi membri ai UE, şi cu mult mai ridicat decât în majoritatea ţărilor din fosta URSS. Astfel, potrivit studiului realizat de BM şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi dedicat economiilor în tranziţie, corupţia din sistemul de învăţământ este constatată în Georgia de 5% dintre respondenţi, comparativ cu 4% în noile state membre ale UE şi cu cele 23% în fosta URSS, iar cea din sistemul juridic de 1% în Georgia, comparativ cu cele 3% în ţările noi membre al UE şi 20% în fosta URSS.

Au fost supuse analizei reformele desfăşurate în Georgia în opt domenii separate: în poliţia rutieră, în domeniul energiei electrice, cel vamal şi cel fiscal, al eliberării licenţelor pentru desfăşurarea businessului, al înregistrării la instituţii de stat, al învăţământului superior şi în domeniul municipalităţii. Cea mai interesantă concluzie a studiului realizat de BM este cea privind existenţa unui „ciclu al reformelor” în Georgia: decizia politică privind desfăşurarea reformelor în perioada 2003-2011 se transforma într-o strategie destul de flexibilă, urmată de aplicarea imediată a unei decizii de reglementare destul de pragmatică. Rezultatele rapide ale acestei decizii le deschideau politicienilor „o fereastră de posibilităţi” pentru următoarea reformă, iar ciclul începea din nou, în acelaşi domeniu sau în altul. Autorii studiului nu eludează premizele de bază pentru reformele iniţiate de echipa lui Saakaşvili: o putere prezidenţială puternică, susţinută de peste 90% din populaţie, iar în unele cazuri existenţa antereformelor din 2000-2002 permiteau lansarea primului ciclu. În afară de aceasta, un lucru important este considerat de autori „fereastra extrem de îngustă a posibilităţilor” pentru noua echipă din 2003 şi orientarea principială spre concepţia statului restricţionat. În acelaşi timp, constată specialiştii de la BM, autorităţile georgiene au renunţat la decizii treptate şi punctuale, fiind dispuse în anumite cazuri, pentru obţinerea unui rezultat rapid, să facă apel la destulă fermitate. Astfel, Guvernul de la Tbilisi a decis cu destulă uşurinţă disponibilizarea a 80% din personalul structurilor vamale, disponibilizarea în acelaşi timp a 2.200 de angajaţi din serviciile de registratură în mai 2004 şi reducerea în 2005 a numărului de universităţi de la 237 la 43, împreună cu reducerea substanţială de la 100 la 67 a numărului de raioane, care au devenit municipalităţi.

Se remarcă şi „principiul ghilotinei” aplicat faţă de structurile de stat: cele ineficiente şi incapabile nu erau reformate, ci lichidate în totalitate, de exemplu, numărul de structuri care eliberau licenţe a fost redus în Georgia de la 40 la 20. Nu în ultimul rând, specialiştii BM evidenţiază drept un factor important care a permis desfăşurarea cu succes a reformelor în Georgia strategia informaţională deschisă şi caracterul public al tuturor acţiunilor anticorupţie.