Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), a Comisiei Europene (CE) şi a Băncii Mondiale (BM) se întâlneşte, astăzi, cu membrii Biroului Permanent al Senatului, la invitaţia preşedintelui acestei Camere, Mircea Geoană. \"Dorim să aflăm de la sursă, şi nu prin conferinţe de presă ale altor actori ...
Soarta salariaţilor români din sectorul bugetar va fi decisă de reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional în România, care şi-au asumat rolul de apărător al sindicatelor. Vicepreşedintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu, a declarat, ieri, după întâlnirea cu FMI că reprezentanţii acestuia vor juca rolul ...
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, a fost contrazis în privinţa vulnerabilităţii României în faţa unei crize alimentare şi de economistul şef pe politici economice pentru Europa şi Asia Centrală al Băncii Mondiale (BM), Sudharshan Canagarajah. El a declarat că România ...
Perspective sumbre. Preţurile alimentelor la nivel mondial au atins, în ianuarie, un nou nivel record, iar vremea nefavorabilă din întreaga lume ar putea majora şi mai mult costul alimentelor, o problemă care a aprins deja scânteia protestelor în Orientul Mijlociu, a anunţat, ieri, Organizaţia Naţiunilor ...
Estimarea de creştere economică pentru 2011, de 1,5%, nu va fi modificată după încheierea misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), spune economistul-şef pentru Europa şi Asia Centrală al Băncii Mondiale (BM), Sudharshan Canagarajah. BM a anunţat că va realiza opt studii în România, legate de ...
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a solicitat Guvernului să includă pe lista societăţilor pentru care vor fi scoase la vânzare pachete minoritare de acţiuni şi compania Tarom, obligaţie care va fi introdusă în viitorul acord încheiat cu instituţia financiară, au declarat surse oficiale. Discuţia pe ...
• Monument grandios • Ieri, la împlinirea a 80 de ani de la naşterea fostului preşedinte rus Boris Elţîn, Dmitri Medvedev l-a omagiat pe acesta, ”un lider sincer, care îşi iubea ţara”, inaugurând un monument în memoria lui Elţîn la Ekaterinburg. Monumentul din marmură albă, înalt ...
Companiile din subordinea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), monitorizate de FMI, vor primi sprijin de la stat în 2012 doar dacă vor demonstra în acest an că îşi pot eficientiza activitatea, a declarat, ieri, ministrul de resort Anca Boagiu, după o discuţie cu delegaţia FMI. \"Aş spune ...
Cu o zi înainte de aniversarea neoficială a naşterii \"celui mai iubit fiu al poporului\", Fondul Monetar Internaţional s-a întors la Bucureşti. Pe mister Franks nu l-a interesat că s-au înmulţit românii care au nostalgia unui dictator sângeros, pe care o mână de oameni îl comemorează în fiecare an, la ...
ÎNCĂ 3,7 MILIARDE EURO. E oficial! Suntem datori vânduţi! Guvernul negociază cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) un nou acord, cu o durată de doi ani, prin care să finalizeze reformele structurale, potrivit unor surse guvernamentale. „Mergem la negocieri cu o variantă de doi ani pentru noul program ...
„România de azi este eşecul generaţiei politice a anilor \'90, ai cărei exponenţi sunt preşedintele Traian Băsescu şi guvernatorul Mugur Isărescu”. Atacul extrem de dur a fost făcut de fostul ministru şi consilier prezidenţial Mişu Negriţoiu, într-un interviu pentru Ziarul Financiar. Fostul ...
Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) soseşte astăzi în România pentru cea de-a şaptea evaluare a acordului de stand-by. De asemenea, reprezentanţii FMI vor demara discuţiile cu guvernul pentru încheierea unui posibil nou acord. Misiunea se va încheia pe 8 februarie şi va fi condusă de Jeffrey ...
Banca Mondială (BM) a aprobat eliberarea celui de-al doilea împrumut, de 300 milioane euro, din cadrul înţelegerii de finanţare de un miliard de euro, a declarat reprezentantul României la BM, Ştefan Nanu. „Fiind al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare şi pentru că au avut loc mai multe ...
Aproximativ 100 de membri ai Uniunii Sindicatelor din Îmbunătăţiri Funciare vor picheta, de luni, sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de blocarea totală a finanţării activităţii ANIF prin Legea 281/2010, care abrogă Normele metodologice privind alocarea ...
ITALIA Români arestaţi Trei români şi un marocan au fost arestaţi în oraşul italian Torino, după ce au fost prinşi în flagrant, încasând ilegal bani pentru a permite parcarea autoturismelor în faţa unui spital, liderul grupului infracţional fiind o româncă însărcinată, cercetată în libertate ...
Preşedintele chinez, Hu Jintao, a sosit la Washington, ieri, urmând ca astăzi să se vadă cu Barack Obama, pentru a discuta despre comerţ şi o serie de alte chestiuni, printre care dosarul nord-coreean. Presa chineză a informat că Hu va sublinia cum un parteneriat constructiv între cele două puteri poate fi ...