ÎN GURA LEULUI La mijlocul săptămânii, bancherii de la Volksbank și greii economiei constănțene se întâlnesc în sala de conferințe a unui hotel din Mamaia. Se strâng mâini, se schimbă cărți de vizită, se zâmbește cât de cât politicos și imediat vine prologul. Mai întâi, o scurtă prezentare a indicatorilor macroeconomici, „care arată mai bine decât oricând, cu inflație sub 1% și fără riscuri de inflamare, cu un curs valutar care, de peste doi ani, stă în intervalul 4,32 - 4,55 lei/euro“, după cum spune directorul diviziei Finanțări Structurate din cadrul Volksbank, Romulus Andrei. România nu-i „safe heaven“, ca Elveția sau Australia, dar tot am găzduit ceva capital fugit din Ucraina, de spaima Moscovei. Asta a prins bine leului și a influențat și prețul banilor. „Dobânda-cheie a ajuns la minimul istoric de 3%, iar dobânzile la credite noi în lei coboară spre 6 - 7%, cu tot cu marja băncii. Se observă chiar un trend de egalizare a dobânzilor la lei și euro“, continuă Andrei. Se vobește despre importanța băncilor, prin care s-au făcut 90% dintre investițiile din România, despre lipsa unei alternative de finanțare. Bursa e încă slabă, iar birocrația care vine la pachet cu banii europeni îi descurajează pe mulți. Dintr-o vorbă în alta, vicepreședintele Business Persoane Juridice de la Volksbank, Bogdan Neacșu, admite că băncile stau acum pe un munte de bani și că mingea este în terenul lor. Caută să finanțeze ceva.

ASCUNSELEA Discuția trece brusc la nivelul următor. Parțial plictisiți de indicatorii macroeconomici și deja adânciți în conversații-text și jocuri pe smartphone-uri, oamenii de afaceri se trezesc instant, la auzul cuvântului „bani“. Primul care ia cuvântul este președintele Asociației Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală - „Nu o ducem bine! Legile omoară investițiile, iar dobânzile despre care spuneți că sunt mici sunt, de fapt, prea mari! Francezii sau nemții, spre exemplu, plătesc între 1,5 și 2,7%! Eliberați-vă odată de activele moarte din bilanț, negociați costurile cu firmele și deveniți PARTENERI. Nu mai presați managerii să achite ratele la minut, executându-i exact ca statul, pe 25 ale lunii! Vorbiți despre garanții, dar ce valoare au ele dacă nu produc?!?“. Replica tăioasă a bancherilor vine imediat. „Ca să dau un credit, trebie să văd comenzile și contractele unei firme, să înțeleg perfect business-ul. Credeți-mă, n-ați vrea să ajung partener în firmă (și să am acces la toate datele contabile - n.r.). E periculos“, spune Bogdan Neacșu, făcând aluzie la stilul românesc de decapitalizare a afacerilor și mascare a veniturilor, o practică cu două tăișuri - scapi de plata taxelor la stat, dar nici nu mai ești eligibil pentru credite.

ACUZE ȘI SCUZE „Ah, dar bani la stat puteți să dați, nu?“, se aude dintr-un alt colț al sălii. „Ce v-a păsat de oamenii de afaceri dacă statul lua bani într-una și vă oferea siguranța rambursării“. Răspuns - „Păi s-a cam terminat, randamentele oferite sunt mici, sub 4%, iar operațiunile au limită“. Patronilor nu le place să se simtă ca un fel de amantă a bancherului, la care acesta din urmă revine după ce nevasta (adică statul) a intrat în menopauză. Un alt om de afaceri face o paralelă cu căsătoria și subliniază că bancherii i-au lăsat exact atunci când le-a fost mai greu, în criza din ultimii ani - „Cum a venit furtuna, ați închis ușile!“. Răspunde șeful diviziei Corporate și IMM de la Volksbank, Răzvan Bădălicescu, vădit enervat de lipsa de vedere de ansamblu a patronilor: „Din totalul creditelor neperformante (indicatorul din sistem se apropie de 25%), peste 90% sunt fraude! Evident că suntem neîncrezători și suspicioși, iar riscul mare se regăsește în costul creditului!“. „Ce dobândă v-ar conveni, că tot veni vorba?“, îi întreabă Hoștiuc pe invitați. „2 - 3% la euro“, vine, la unison, răspunul. „Păi, și băncile la cât se împrumută?“, întreabă retoric Bădălicescu. Se abține, probabil, să le spună că firmele germane se pot împrumuta cu dobânzi de 2% pentru că sunt corecte și serioase. Se cer dobânzi adaptate la economie. Dacă PIB crește cu 1%, iar bancherii vor 7%, de unde să vină diferența de 6 puncte? Nu ține, așa că se trece la acuze. Sunt aduse în discuție până și sediile-mamut ale băncilor, niște mastodonți construiți într-o perioadă în care se susținea că dobânzile sunt real negative. Se vorbește cu multe ghilimele. „Să nu vă așteptați să vă plângă cineva pe umăr!“, se mai aude o voce.

ÎN LOC DE CONCLUZIE, CARE LIPSEȘTE Este greu de crezut că o simplă discuție în Mamaia poate rupe cercul vicios în care firmele și băncile se învârt de ani buni. Dați credite ca să creștem. Creșteți ca să luați credite. No comment.