La aproape o oră după finalul partidei din Sala Sporturilor, dintre CVM Tomis şi Autocommerce Bled, oficialii şi jucătorii celor două echipe s-au reunit la banchetul oficial. “Chiar dacă peste hotare nu sîntem trataţi la fel, am vrut să demonstrăm încă o dată că sîntem gazde primitoare. Am fi făcut banchetul indiferent de rezultat pentru că aşa este normal”, a explicat directorul executiv al CVM Tomis Constanţa, Serhan Cadîr. Primii au sosit la Restaurantul “Aquarium” din staţiunea Mamaia reprezentanţii grupării de pe litoral, evident mulţumiţi după victoria obţinută la capătul unei partide dramatice. Jucătorii păreau marcaţi de efortul depus, chiar dacă pe faţă li se putea citi satisfacţia succesului, şi cu toţii se gîndeau la meciul retur din Slovenia. “Mi-aş dori oricînd să mai joc într-un astfel de meci, pentru că a fost un duel fantastic. Am întîlnit o echipă foarte bună, cu un serviciu puternic şi constant. Va fi dificil în Slovenia, dar mergem să cîştigăm şi să ne calificăm în Final Four”, a mărturisit brazilianul Ashlei Nemer. Mai mulţi jucători ai Tomisului au venit însoţiţi, exemplul fiind urmat şi de antrenorul Jorge Frederico Cannestracci, care a sosit la banchet împreună cu soţia şi fiica sa. “Şansele sînt egale în acest moment, dar ca să mergem în faza următoare trebuie să jucăm mai bine”, a spus tehnicianul sud-american.
Slovenii au sosit cu întîrziere, fiind întîmpinaţi cu aplauze de amfitrioni. Plăcut impresionaţi de primire, oaspeţii au mulţumit pentru ospitalitate şi s-au bucurat de tradiţionalele produse româneşti. Şi ei, ca şi jucătorii pregătiţi de Jorge Frederico Cannestracci, erau cu gîndul la meciul de la Bled, de pe 7 februarie, care va decide calificarea în Final Four. Constănţenii pleacă însă cu prima şansă graţie victoriei de pe teren propriu, dar şi prestaţiei excelente din primele două seturi. Banchetul s-a încheiat în jurul miezului nopţii, cele două combatante dîndu-şi întîlnire săptămîna viitoare, în Slovenia.