Suprafaţa acoperită de gheaţă din Oceanul Arctic şi-a redus dimensiunea la un nivel record, anul trecut, o situaţie ce continuă să se înrăutăţească din cauza încălzirii globale, susţin cercetătorii de la Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice din Franţa.

Vara anului 2007 a fost marcată de o retragere majoră a banchizei, un lucru la care specialiştii nu se aşteptau. În septembrie 2007, suprafaţa permanent îngheţată, numită gheaţă perenă, se mai întindea abia pe 4,13 milioane de kilometri pătraţi. Este vorba despre o diminuare cu 23% faţă de recordul anterior, înregistrat în 2005, de 5,3 milioane de kilometri pătraţi. De obicei, suprafaţa acoperită de gheaţă variază în fiecare an, în funcţie de anotimp, fiind mai mare iarna şi mai restrînsă vara. În ultimii 20 de ani, gheţurile de la Polul Nord s-au retras cu 40%, astfel că grosimea medie a acestora a scăzut la jumătate, de la 3 la 1,5 metri, suprafaţa permanent îngheţată s-a diminuat, iar perioada de formare a gheţurilor s-a mărit. Viteza de derivă a gheţurilor este de 2 - 3 ori mai rapidă decît înainte.

Anul 2008 se anunţă critic pe toate planurile, estimîndu-se că în vară ar putea să mai dispară gheaţa de pe o suprafaţă de un milion de kilometri pătraţi. În zona arctică, clima se încălzeşte de două ori mai rapid decît media globală, iar topirea gheţurilor, care reflectă radiaţiile solare, contribuie la accelerarea încălzirii globale. Gheţurile arctice sînt supuse unei creşteri de flux de căldură din cauza curenţilor oceanici - apele Pacificului de Nord - şi atmosferici. În plus, de cîţiva ani, cercetătorii au remarcat apariţia ceţurilor arctice, nori de poluare care provoacă o creştere a temperaturii în timpul iernii. Aceste ceţuri provin de la surse de poluare interne, exploatările de gaze şi petrol din Rusia şi nordul Scandinaviei, dar şi externe (America de Nord, Europa, Asia de Sud-Est). La toate acestea se adaugă traficul maritim, care degajă funingine şi oxid de azot.