Moneda națională s-a devalorizat vineri față de euro și dolarul american, conform cotațiilor Băncii Naționale a României. Leul a scăzut în fața celor două valute, conform cotațiilor BNR. Un euro a fost evaluat la 4,5006 lei, iar moneda americană la 4,2283 de lei. Astfel, euro a ...
Orice negocieri pentru ca băncile care operează în Marea Britanie să obțină acces la piața UE vor fi ''foarte dificile'' dacă ele vor pierde drepturile de pașaport care le permit să-și vândă liber serviciile în restul UE în urma Brexitului, a afirmat joi ministrul ...
Peste 1.200 de oficii poștale și 720 de unități bancare din întreaga țară au fost verificate de polițiști în ultimele patru luni ale anului trecut, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste 300.000 de lei pentru nereguli pe linia de protecție și pază, potrivit datelor ...
La 25 de ani iei un credit de consum, la care ai atașat un card, la 35 de ani obții un credit de câteva mii de euro pentru ca apoi, după 35 de ani să poți accesa un credit imobiliar. Acesta este profilul clientului bancar, schițat de Dana Demetrian, Vicepreşedinte BCR. “Segmentarea pe ...
Moneda unică europeană a început în creștere săptămâna după Crăciun, fiind cotată marți la cursul Băncii Naționale a României la 4,5363 lei, față de 4,5309 lei cât a fost cursul pe 23 decembrie. Și dolarul american a crescut marți la 4,3397 lei comparativ cu 4,3368 lei ...
Depozitele populației și firmelor în bănci s-au majorat, în luna noiembrie 2016, cu 1,6% față de luna precedentă, până la nivelul de 263,15 miliarde de lei, reiese din datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În perioada menționată, depozitele în ...
Parlamentul Italiei a aprobat, miercuri, o solicitare formulată de Guvernul Paolo Gentiloni în sensul contractării unor credite de 20 de miliarde de dolari, pentru relansarea sistemului bancar, relatează ziarul La ”Repubblica”. În contextul în care criza ce afectează Banca Monte ...
Banca Centrală Europeană primește din ce în ce mai multe cereri de la băncile care iau în considerare relocarea unor operațiuni din Marea Britanie în zona euro, a afirmat marți Sabine Lautenschlaeger, ce reprezintă Mecanismul European de Supervizare Bancară (SSM) în boardul BCE ...
Fostul bancher Lucian Isar nu mai ia nicio pauză. Zi de zi aruncă pietre, sulițe și acuze înspre guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. După ce a vorbit despre presupusa înscenare media a „atacului“ asupra cursului valutar, din octombrie 2008, Isar spune acum că același Isărescu a rezolvat ...
Băncile au impresia că un antreprenor bun este cel care n-a avut niciodată vreo problemă, ceea ce nu este adevărat, spune Gabriel Creţu, broker de credite şi fondator al Adwisers IFN, instituţie de creditare nebancară pentru IMM-uri. ”Evident că şi antreprenorii au avut perioade mai grele, în ...
Metropola americană New York va fi marea câștigătoare a Brexitului, fenomen politico-economic ce ar putea forța marile bănci să plece din Londra și să își relocheze sediile, scrie Bloomberg. New York este principalul favorit pentru a deveni centrul financiar al lumii, urmat de Frankfurt sau Paris ...
Statele Unite desfăşoară o anchetă despre presupusele activităţi de corupţie în legătură cu furtul miliardului de dolari din bănci din R. Moldova, potrivit unui fost funcţionar guvernamental moldovean şi unui parlamentar american, citaţi de ”The Wall Street Journal”. Mihail Gofman ...
Curtea Constituțională a României (CCR) va analiza, marți, 33 de sesizări privind neconstituționalitatea legii referitoare la darea în plată, formulate de instituții bancare. Un număr de 20 de sesizări privind excepții de neconstituționalitate ale unor articole din Legea 77/2016 au fost ...
Gradul de relevanță a băncilor din România pentru consumatorii locali este de 73,4%, cu aproape două puncte sub media globală, existând diferențe semnificative în funcție de vârstă, educație și venit, potrivit unui studiu realizat de Ernst & Young (EY). Băncile sunt și mai ...
Și ne mai întrebăm de ce unii români preferă să-și pună banii la saltea. Două angajate ale unei bănci din Alba sunt acuzate că și-au tras bani din conturile a 108 clienți. Acestea ar fi produs un prejudiciu care se ridică la suma de peste 3.200.000 lei. În acest dosar, polițiștii au ...
România se clasează pe locul al patrulea în clasamentul țărilor din regiune, iar companiile cel mai bine cotate sunt Automobile Dacia, OMV Petrom și Rompetrol Rafinare, relevă rezultatele celei de-a 10-a ediții a Raportului Deloitte CE Top 500, prezentat, miercuri, în cadrul unei conferințe de ...