Băncile ar putea fi obligate, la cererea clienţilor, să propună refinanţarea sau reeşalonarea creditelor contractate de persoanele al căror grad de îndatorare a depăşit nivelul validat de Banca Naţională a României (BNR) ca urmare a creşterii costului împrumutului, potrivit unui amendament la OUG 50 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobat de deputaţi. „Prin creşterea nivelului costului creditului nu se poate depăşi un grad maxim de îndatorare a clientului, validat de BNR pentru fiecare instituţie bancară. În caz contrar, la cererea clientului, în urma analizei documentelor justificative care să ateste depăşirea acestui prag, creditorul este obligat să propună clientului, în scris, refinanţarea sau re-eşalonarea creditului, fără alte costuri sau analize suplimentare”, potrivit amendamentului introdus după alineatul (3) al articolului 35 al OUG 50 şi aprobat de către deputaţii din Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci. Iniţial, amendamentul prevedea ca grad maxim de îndatorare nivelul de 70%, acceptat de BNR la unele bănci, dar deputaţii au modificat această formulare. De asemenea, membrii comisiei au respins propunerea ca, în cazul în care creditorul oferă o dobândă promoţională pentru o anumită perioadă, urmată apoi de o dobândă mai mare, prevăzută prin contract, gradul maxim de îndatorare să se determine luându-se în calcul cel mai mare nivel al dobânzii, practicat de către creditor, la data semnării contractului.