Băncile au vândut credite neperformante pentru sume foarte mici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Băncile au vândut credite neperformante pentru sume foarte mici

Economie 17 Iunie 2017 / 13:54 2618 accesări

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a făcut recent o inspecţie la instituţiile bancare, unde a constatat nereguli în ceea ce priveşte vânzarea creditelor neperformante şi deducerea unor cheltuieli, au precizat reprezentanţii instituţiei. "Urmare a inspecţiilor fiscale desfăşurate a fost constatată vânzarea de credite neperformante pentru sume foarte mici, profitându-se de faptul că legislaţia fiscală permite deducerea integrală a provizioanelor constituite potrivit politicii fiecărei bănci", se arată în răspunsul ANAF.

Inspectorii Fiscului au mai constatat că s-au făcut vânzări de credite performante la valoare nominală către afiliaţi din alte ţări, dobânda şi comisioanele pentru acestea încasându-se în ţările respective, dar şi că s-au acordat credite către societăţi care aveau acelaşi sediu, aceeaşi asociaţi sau rude ale acestora, cu garanţii bancare supraevaluate şi care nu s-au mai încasat, "acest lucru fiind cunoscut a priori de angajaţii băncilor care le-au acordat". "Conform prevederilor articolului 113 din Codul de procedură fiscală, obiectul inspecţiei fiscale reprezintă: activitatea ce are ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor în legătură cu stabilirea obligaţiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare şi a situaţiilor de fapt aferente, stabilirea diferenţelor de obligaţii fiscale principale", se precizează în adresa ANAF.

Taguri articol


12