Băncile “cerşesc” ajutor Comisiei Europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Plâng după… bani

Băncile “cerşesc” ajutor Comisiei Europene

Eveniment 16 Noiembrie 2010 / 00:00 413 accesări

Comisia Europeană (CE) a primit mai multe plângeri de la instituţiile bancare şi nebancare din România legate de unele articole ale ordonanţei privind creditele populaţiei, le-au spus oficialii Executivului UE reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), arătând că înţeleg intenţiile autorităţilor române. O delegaţie condusă preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu, s-a întâlnit, la Bruxelles, cu reprezentanţi ai CE, pentru iniţierea dialogului cu oficialii UE pentru a clarifica aspecte referitoare la articolul 95 din OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori. „Comisia a menţionat că a primit mai multe plângeri de la instituţii bancare şi nebancare române care susţin că prevederile articolului 95 din OUG 50/2010, raportate la prevederile articolului 30 din Directiva 2008/48/CE, ar avea implicaţii în ceea ce priveşte principiul retroactivităţii şi ar determina neconcordante cu prevederile Directivei”, potrivit unui comunicat ANPC. Conform articolului 95 al OUG 50, prevederile Ordonanţei se aplică şi contractelor aflate în curs de derulare, fapt considerat de către reprezentanţii mediului bancar a fi neconform cu prevederile articolului 30 din Directiva 2008/48/CE, care precizează că directiva nu se aplica acelor “contracte de credit existente la data intrării în vigoare a măsurilor naţionale de punere în aplicare”. Potrivit comunicatului ANPC, Cerbulescu a precizat la Bruxelles că OUG 50/2010 este un act normativ complex, prin care se doreşte crearea unui cadru juridic unic pentru contractele de credit destinate consumatorilor, şi reuneşte atât prevederi europene în domeniul contractelor de credit pentru consumatori, cât şi prevederi specifice naţionale, ce nu sunt reglementate prin legislaţia europeană.

PRIN OUG 50/2010 SE URMĂREŞTE REALIZAREA ÎNTR-UN MOD TRANSPARENT A CONTRACTELOR DE CREDIT, CLARIFICAREA DREPTURILOR ŞI OBLIGAŢIILOR PĂRŢILOR, NORMALIZAREA RELAŢIEI DINTRE CLIENŢI ŞI BĂNCI

“Comisia a afirmat că înţelege intenţiile autorităţilor române şi doreşte să găsească, împreună cu acestea, o soluţie care să asigure echilibrul între drepturile şi obligaţiile părţilor, precizând că va lua în calcul discuţiile avute şi va veni cu propuneri care ar putea conduce la obţinerea unui rezultat pozitiv. Ambele părţi s-au arătat deschise în vederea continuării dialogului pentru găsirea unei soluţii optime”, potrivit comunicatului ANPC.



12