Băncile se vor concentra, anul viitor, în special pe clienţii existenţi, însă aceştia vor fi segmentaţi mai clar, din punctul de vedere al riscurilor, a declarat directorul Reţelei Corporate în cadrul UniCredit Ţiriac Bank, Gabriel Jeflea. Criza va obliga băncile să se reorienteze şi să-şi testeze capacităţile de administrare a riscurilor şi de restructurare în condiţii de stres real, nu simulat. \"Este o provocare teribilă pentru că numai pentru acest lucru (n.r.-restructurarea în condiţii de stres real) băncile nu au fost pregătite\", a afirmat Jeflea. El a arătat că instituţiile de credit vor fi nevoite să monitorizeze mai strict portofoliul de împrumuturi, să identifice sectoarele economice afectate de criză, dar şi să aibă un dialog mai eficient şi direct cu clienţii, \"componente extrem de importante în 2009\". Totodată, companiile care au nevoie de finanţare vor trebui să-şi reanalizeze bugetele pe perioade mai scurte de timp, trimestrial sau chiar lunar. \"Dacă un an era privit ca patru trimestre, acum, fiecare trimestru trebuie privit ca o perioadă de bugetare distinctă\", a spus Jeflea. De asemenea, el a arătat că este necesar ca firmele să întocmească planuri de afaceri mai conservatoare cu creşteri şi marje de cîştig reduse şi să reacţioneze rapid pentru remedierea obiectivelor neîndeplinite. Oficialul UniCredit Ţiriac Bank apreciază că, pentru a accesa finanţare, o companie trebuie să contribuie la capitalul necesar unui proiect cu 40-50% din valoarea acestuia, în creştere de la un nivel anterior 10-20%.