Băncile refuză să acorde credite

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Băncile refuză să acorde credite

Economie 14 Octombrie 2010 / 00:00 604 accesări

Băncile trebuie să se reîntoarcă urgent la misiunea lor principală, aceea de a acorda credite pentru susţinerea dezvoltării economice, prin utilizarea eficientă a resurselor financiare pe care le atrag de pe piaţa românească, afirmă Nicolae Dănilă, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR). „Guvernele, băncile centrale şi instituţiile de supraveghere a pieţelor financiare trebuie să asigure ca istoria recentă nu se va mai repeta şi că economiile vor intra într-o fază care să beneficieze de un sistem financiar solid, solvent şi eficient. România trebuie să treacă la faza reluării creşterii economice, bazate pe sustenabilitate şi având la bază reforme fiscale şi structurale serioase. Supravegherea pieţelor financiare trebuie să facă paşi importanţi pentru implementarea celor mai bune practici, în direcţia lărgirii scopului supravegherii şi plasarea priorităţilor către îmbunătăţirea coeficienţilor de solvabilitate”, se arată într-o prezentare susţinută de Dănilă şi postată pe pagina web a BNR. În acest context, Dănilă a aminitit de acordul BASEL III, a cărui finalizare şi implementare vor avea efecte „deosebite” şi în România. Reprezentantul BNR a arătat că Basel III are în vedere întărirea bilanţurilor bancare, concomitent cu sprijinirea unei creşteri economice sustenabile şi, de asemenea, va reduce expunerea excesivă a băncilor, va îmbunătăţi calitatea capitalului bancar, va întări transparenţa şi va asigura suficientă lichiditate pentru ca fiecare bancă şi sistemul bancar în întregime să poată supravieţui unei crize ca cea din momentul de faţă.

Taguri articol


12