Băncile, somate să respecte clienţii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Băncile, somate să respecte clienţii

Economie 12 Noiembrie 2010 / 00:00 448 accesări

Membrii Comisiei de Buget Finanţe din Camera Deputaţilor au aprobat, miercuri, un amendament la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2010, prin care clienţii vor putea solicita, în perioada anterioară semnării contractului de credit, explicaţii legate de termenii neclari. Astfel că băncile ar putea fi obligate să dea explicaţii clienţilor, în scris, privind termenii din contractele de credit. Respectivul amendament a fost propus în formă iniţială de deputatul social democrat Mugurel Surupăceanu. „Contractele de credit trebuie să conţină informaţii complete, clare şi uşor de înţeles, în limba română, care să nu inducă în eroare consumatorii. Aceste informaţii vor fi detaliate sau explicate suplimentar de către bancă, la cererea expresă a consumatorului, în cadrul contractului de credit sub forma unei note explicative, după acceptarea comună a conţinutului acestuia”, potrivit amendamentului propus de Surupăceanu. Ulterior, discuţiile dintre deputaţi s-au axat asupra reformulării respectivului amendament, în sensul introducerii unei menţiuni prin care să se precizeze că cererea şi explicaţiile ar trebui ataşate contractului de credit, fie printr-o anexă, fie printr-un act adiţional la contract. În cadrul dezbaterii, bancherii, după cum era de aşteptat, s-au opus introducerii unui astfel de amendament, susţinând că, pe de o parte, acest lucru ar antrena costuri suplimenare pentru bănci şi, pe de altă parte, că ar putea determina blocaje în momentul acordării creditului ca urmare a timpului îndelungat pentru explicarea termenilor specifici. Dezbaterile asupra OUG 50/2010 vor fi reluate marţea viitoare.

Taguri articol


12