Băncile nu vor scoate la vânzare activele imobiliare neperformante la preţuri foarte mici şi vor prefera să le păstreze în portofoliu până când piaţa îşi va reveni, nefiind presate de lipsa de lichiditate, au declarat mai mulţi reprezentanţi ai instituţiilor de credit. „Nu suntem dispuşi să executăm active (...) la preţuri de nimic. Să nu vă aşteptaţi că vom veni pe piaţă cu active distressed (cu probleme - n.r.) să le vindem la preţuri mici, cel puţin nu din partea băncilor puternice”, a declarat directorul de prevenire a fraudelor şi recuperare la UniCredit Ţiriac Bank, Mircea Cotiga. El a arătat că băncile mari s-au focalizat în acest an pe administrarea portofoliului cu probleme. Totodată, bancherii susţin că instituţiile de credit nu sunt forţate de lipsa de bani să valorifice în orice condiţii activele neperformante. „Băncile din România nu au probleme cu lichidităţile, nu suntem forţaţi să vindem. Nu suntem ca băncile din America, în România nu suntem forţaţi să vindem la orice preţ”, a afirmat managerul pentru riscul de creditare în sectorul corporate la Raiffeisen Bank, Mircea Busuioceanu. La rândul său, şeful unui departament al BCR, Jurgen Kristian de Ruijter, a apreciat că, anul viitor, piaţa va continua să se deterioreze, astfel că băncile vor executa unele proprietăţi. „Multe proiecte imobiliare vor fi amânate sau stopate, iar în cazurile în care nu vom convinge dezvoltatorii să vină cu equity (capital propriu - n.r.) în plus, vom trece la executarea clienţilor, vom lua activele în portofoliu şi vom continua noi dezvoltarea proiectelor”, a spus de Ruijter.